Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful statului a promulgat legea după ce Curtea Constituţională a respins, săptămâna aceasta, sesizările de neconstituţionalitate depuse, după adoptarea proiectului în Parlament, de către USR şi AUR. 

USR i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea de desfiinţare a SIIJ propusă de Cătălin Predoiu, înainte de emiterea avizului Comisiei de la Veneţia, care urmează să fie publicat în 19 martie.

USR a atacat la CCR proiectul care prevede desfiinţarea Secţiei Speciale de Investigare a Magistraţilor, atrăgând atenţia că propunerea legislativă făcută de ministrul Justiţiei nu implică desfiinţarea SIIJ, ci o reinventare a acestei instituţii.
 
Anterior, USR a sesizat Comisia de la Veneţia printr-o solicitare făcută de parlamentarul Iulian Bulai, reprezentantul USR la APCE.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.