Preşedinta interimară a Senatului l-a primit, miercuri, pe prim-ministrul Republicii Coreea Han Duck-soo, aflat în vizită oficială în România, în perioada 9-10 mai. La discuţii, ea a subliniat că România are relaţii strânse cu Republica Coreea şi a amintit că în cursul anului curent cele două state marchează 15 ani de la semnarea Parteneriatului Strategic, evidenţiind şi statutul Republicii Coreea de partener global al NATO. În acest sens, a menţionat că există potenţial pentru dezvoltarea cooperării în domeniul securităţii şi apărării, având în vedere faptul că România a majorat procentul alocat apărării la 2,5% din PIB.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Totodată, înaltul oficial român a salutat semnarea memorandumurilor de înţelegere pentru producţia de muniţie şi pentru cooperarea între Portul Constanţa şi Portul Busan, mai arată comunicatul de presă al Senatului. În context, preşedinta interimară Senatului şi-a exprimat interesul pentru consolidarea dialogului parlamentar, precum şi extinderea şi dinamizarea contactelor politice bilaterale, amintind despre vizita în România a preşedintelui Adunării Naţionale a Republicii Coreea, în cursul anului trecut.

Alina Gorghiu a afirmat că autorităţile române analizează candidatura Republicii Coreea pentru găzduirea World Expo 2030 la Busan, mai indică sursa citată.

Cei doi oficiali au arătat importanţa deosebită a cooperării comune semnificative în plan regional şi multilateral, în contextul provocărilor geopolitice şi economice actuale.

Din delegaţia română au făcut parte şi secretarul Senatului, Roberta Anastase, preşedinta Comisiei pentru apărare, Nicoleta Pauliuc,  senatorul şi membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Coreea, Eugen Pârvulescu, precum şi Ambasadorul României la Seul, Cezar Manole Armeanu, şi consilierul de stat pentru Politica Externa, Securitate si Afaceri Strategice, Iulian Chifu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.