Actualul lider al PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, este candidatul unic la alegerile de sâmbătă pentru şefia celei mai mari organizaţii a partidului, el luând în calcul inclusiv candidatura la preşedinţia PNL la congresul din 17 iunie. De altfel, concurenţa este cvasi-inexistentă la alegerile pentru conducerea PNL Bucureşti, pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte înscriindu-se în cursă doar cinci candidaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consiliul de Coordonare al PNL Bucureşti se va reuni sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 11.00, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti pentru a alege noua conducere a filialei PNL Bucureşti.

În cursa pentru şefia celei mai mari organizaţii liberale s-a înscris doar Cristian Buşoi, care este de altfel liderul PNL Bucureşti din iulie 2016. El a fost ales la conducerea PNL Bucureşti după ce Cătălin Predoiu a demisionat în urma rezultatului dezastruos de doar 11,2% obţinut la alegerile locale din 2016, când a candidat pentru funcţia de primar general al Capitalei.

De altfel, nici Cristian Buşoi nu a obţinut rezultate electorale mult mai bune de când a preluat conducerea organizaţiei. La alegerile parlamentare din decembrie 2016, PNL a obţinut în Bucureşti abia 11,97% din voturi, clasându-se pe locul 3 în topul celor mai neperformante filiale PNL din ţară.

Considerat un apropiat al preşedintelui Klaus Iohannis, Cristian Buşoi a declarat că ia în calcul inclusiv candidatura la şefia partidului în cadrul congresului din 17 iunie ”dacă şi alţi colegi din ţară vor dovedi deschidere”. Până acum în cursa pentru preşedinţia PNL au intrat oficial Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu.

În martie 2017, Cristian Buşoi a fost ales secretar general interimar al PNL.

Pentru cele două funcţii de prim-vicepreşedinţi ai PNL Bucureşti au intrat în cursă trei candidaţi: Dan Cristian Popescu, Marius Vintilă şi Adrian Petre Danciu.

Popescu este viceprimar al Sectorului 2, ales în această funcţie după ce a pierdut, în iunie 2016, alegerile pentru primărie în faţa contracandidatului de la PSD. În legislatura 2012 – 2016 a fost deputat. El se află la a treia reînscriere în PNL, după ce a părăsit de două ori partidul, pentru prima oară în anii ’90, când s-a înscris în PNŢCD, iar a doua oară în 2012, când s-a înscris în Partidul Forţa Civică al fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu.

La rândul său, Marius Vintilă a fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu şi, în vremea când PNL a fost la guvernare, a ocupat o serie de funcţii în instituţiile de stat. Ultima poziţie astfel ocupată a fost cea şef al Oficiului pentru Privatizări, deţinută în timpul guvernării USL.

Adrian Petre Danciu, contracandidatul lui Vintilă funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL Bucureşti, este lector la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice din Bucureşti şi este membru PNL din 1990.

Pentru cele două funcţii de vicepreşedinţi sunt doi candidaţi: Ciprian Ciucu şi Mirela Zivari.

Ciucu este consilier general al Capitalei, ales pe listele PNL în iunie 2016 şi, totodată, purtătorul de cuvânt al consilierilor liberali din Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Provenit din societatea civilă, Ciprian Ciucu a intrat în politică în 2016, cînd a candidat alegerile locale din Bucureşti. De când este consilier general s-a remarcat ca unul dintre cei mai fervenţi critici ai primarului general, Gabriela Firea, care l-a dat în judecată în toamna anului trecut cerându-i daune ”reputaţionale” de 600.000 de euro.

La rândul său, Mirela Zivari este medic psiholog şi a candidat, fără succes, pentru un fotoliu de senator din partea PNL la alegerile parlamentare din 2016.

Liberalii au decis să îşi aleagă conducerea centrală a partidului pe 17 iunie, dată la care a fost convocată Convenţia Naţională a PNL. Până atunci, toate filialele din ţară ale formaţiunii vor trebui să organizeze alegeri interne. Până acum, au făcut acest lucru cele şase organizaţii de sector din Capitală şi organizaţia judeţeană Neamţ.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.