Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri că, dacă şi angajaţii din Sănătate se plâng de scăderile salariale, atunci nu mai ştie ce să spună, afirmând că de fiecare dată când au avut nelămuriri, ministerul a discutat cu ei şi "li s-au rezolvat toate problemele". De asemenea, Vasilescu a susţinut din nou că peste 90% dintre angajaţi sunt mulţumiţi de salarii, iar "pentru 3% sigur că este foarte mare scandal", ea spunându-le jurnaliştilor că îi "plâng" prea mult pe cei cu salarii mari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Cei din Sănătate au anunţat că nu sunt mulţumiţi de Legea salarizării şi că le scad salariile.  Bine, dacă nici cei din Sănătate nu sunt mulţumiţi, nu ştiu ce să mai spun, pentru că acolo ştiţi foarte bine ce majorări salariale sunt. Noi am avut foarte multe discuţii cu cei din Sănătate, a rămas ca Ministerul Sănătăţii să elaboreze un regulament de sporuri chiar împreună cu sindicatele, nu ştiu ce s-a mai întâmplat între timp, dar este obligatoriu ca el să fie gata până în luna martie. Dacă au ceva de reclamat, noi îi aşteptăm la minister, să stăm de vorbă cu ei, şi ei ştiu că de fiecare data când au discutat cu noi li s-au rezolvat toate problemele. Ca dovadă, ordonanţa 91 care s-a emis în luna decembrie”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Ea mai spune că cei care constată o neclaritate ar trebui să se adreseze Ministeului Muncii pentru a rezolva probleme la „masa verde”, precizând că a avut astăzi o întâlnire cu grefierii şi s-a constatat că, de fapt, salariile li se calculează greşit de către cei de la resurse umane.

„De altfel, vreau să vă spun că mi s-ar părea normal ca atunci când se constată o neclaritate, când este o problem, să se adreseze direct Ministerului Muncii, care acum are în componenţă şi Dialogul social, ca să rezolvăm toate aceste probleme la masa verde, pentru că astăzi am constatat, după ce ne-am întâlnit cu grefierii, că ceea ce estimam ieri exact aşa este, adică li se calculează greşit salariile de către resursele umane şi se interpretează greşit legea”, a continuat ministrul.

Ea a susţinut că ministerul are un consilier care vorbeşte zilnic cu cei de la resurse umane, „ca să le spună cum se interpretează legea”.

„La cabinetul ministrului există un consilier de ministru care nu face altceva decât în fiecare zi vorbeşte cu cei de la resurse umane din teritoriu, de la administraţiile locale, de la diverse instituţii, ca să le spună cum se interpretează legea. Din punctul nostrum de vedere, legea e foarte clară şi foarte uşor de înţeles. Astăzi i-am rugat  pe reprezentanţii noştri să se întâlnească cu reprezentanţii de la Curţile de Apel, să fie şi un reprezentant al MInisterului Justiţiei, astfel încât diseară să avem o normă de clarificare pe care să o punem pe site-ul ministerului ca să rezolvăm o data pentru totdeauna această situaţie care, încă o data, nu este generate de lege, nu scad salariile conform legii, pur şi simplu cineva a calculat greşit şi poate ar trebui să-şi asume răspunderea.

De asemenea, Vasilescu spune că oamenii care se simt păcăliţi să vină cu fluturaşii de salariu pentru a vedea de la ce sumă scad salariile.

Ministrul Muncii a susţinut din nou că “peste 90% dintre bugetari sunt mulţumiţi, iar 3% sigur că este foarte mare scandal", ea spunându-le jurnaliştilor că îi "plâng" prea mult pe cei cu salarii mari.

„Oamenii se simt păcăliţi. Cine? Să vină cu fluturaşul, să vedem cine este păcălit, ca să vedem de la cât îi scade salariul, pentru că mi se pare că îi plângeţi foarte mult pe cei cu salarii mari. Ca să echilibrăm sistemul şi să ajungem la un raport de 1 la 12, a fost singura modalitate de ajustare a unor salarii. Cred că peste 90% sunt mulţumiţi, pentru 3% sigur că este foarte mare scandal, ca să nu mai vorbesc de faptul că unora, iată, s-a demonstrat şi astăzi în practică, li s-a calculat greşit din vina direcţiilor lor de resurse umane şi nu din vina legii”, a adăugat Vasilescu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.