Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că România s-a inspirat din ce fac alte state şi este dispusă să asigure o parte dintre costurile păstrării trupelor americane în România, făcând ”tot ce putea fi făcut” în acest sens. Decizia este a americanilor, care încă evaluează.
”Este un proces în curs demarat de administraţia americană”, a declarat, marţis eară, preşedintele Nicuşor Dan, referindu-se la posibilitatea ca România să asigure unele costuri pentru trupele americane staţionate în ţara noastră.
Preşedintele a precizat că pripunerea este în analiză în Statele Unite ale Americii.
”Eu cred că am făcut, noi România – MAE, MAPN, firmele de lobby, tot ce putea fi făcut pentru ca soluţuia să fie cât mai bună pentru România”, a mai declarat preşedintele Nicuşor Dan.
”Ne-am inspirat din ce fac alţii, de aici oferta de a împărţi costurile pentru păstrarea trupelor în România (...) Mai departe, este o decizie a părţii americane, nu vreau să fac pronosticuri. România a fost foarte serioasă în acest demers. Cred că este un beneficiu reciproc”, a adăugat preşedintele.
România se oferă să acopere o parte din cheltuielile pe care Statele Unite ale Americii le suportă la acest moment pentru menţinerea trupelor pe teritoriul său.
De altfel, preşedintele Nicuşor Dan declara, în 23 septembrie, în timpul vizitei în SUA, că România a trimis răspunsuri la toate întrebările tehnice pe care le-au avut oficialii americani care analizează prezenţa trupelor militare ale SUA pe teritoriul european.
”Am oferit inclusiv să împărţim cumva costul acestor operaţiuni şi aşteptăm răspunsul administraţiei americane, timp în care încă mai avem dialog cu ei”, arăta şeful statului.
Ulterior, ministrul de Externe, Dan Neculăescu, susţinea că România este în dialog cu SUA privind costurile pe care ţara noastră le-ar putea asigura pentru a securiza prezenţa trupelor americane, el precizând că România a făcut în acest sens o ofertă părţii americane.



























