Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Primăria Beclean, că dezvoltarea este posibilă pentru că există stabilitate politică. ”Cred că suntem cu toţii conştienţi că dezbinarea şi haosul sunt duşmanii României”, a mai spus liderul PNL, arătând că este nevoie de această coerenţă a angajamentului şi asumării responsabilităţii pe întreaga linie, de la nivel local la nivel guvernamental, în interiorul Guvernului, între instituţii şi ministere, la nivelul Parlamentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ceea ce este important să subliniem este că s-a găsit această soluţie ca, folosind fonduri locale, guvernamentale şi europene, să putem să demarăm toate aceste obiective atât de mult aşteptate de cetăţenii României, care vor facilita traficul dar, mai presus de toate, vor ajuta la dezvoltare”, a spus preşedintele PNL.

Nicolae Ciucă a arătat că ”dezvoltarea este posibilă pentru că există stabilitate politică”. 

”Fiind aici împreună cu premierul, cu reprezentanţii celor două partide din coaliţie, doresc să subliniez că este nevoie de această coerenţă a angajamentului şi asumării responsabilităţii pe întreaga linie, de la nivel local la nivel guvernamental, în interiorul Guvernului, între instituţii şi ministere, la nivelul Parlamentului”, a afirmat Ciucă.

Preşedintele PNL a subliniat că ”doar în felul acesta pot să asigure coerenţa îndeplinirii obiectivelor din programul de guvernare”.

”Cred că suntem cu toţii conştienţi că dezbinarea şi haosul sunt duşmanii României, duşmanii noştri, ai tuturor, pentru că în loc să putem să punem laolaltă toate eforturile şi toată forţa să ne dezvoltăm, să avem o dinamică a dezvoltării, haosul are efecte în tot ceea ce înseamnă derularea proiectelor şi absorbţia fondurilor”, a mai spus Ciucă.

”Am spus-o şi o subliniez în continuare, prin tot ceea ce înseamnă responsabilitatea la nivelul liderilor politici, trebuie să dea deoparte tot ceea ce ţine de orgoliul personal, al partidelor, pentru a putea să îşi dedice întreaga activitate aşteptării cetăţenilor”, a mai declarat Ciucă, precizând că cetăţenii aşteaptă o claritate de la politicieni.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.