Moscova anunţă că a doborât 131 de drone ucrainene în noaptea de sâmbătă spre duminică

Moscova anunţă că a doborât 131 de drone ucrainene în noaptea de sâmbătă spre duminică

Numărul dronelor ucrainene doborâte în timp ce se apropiau de Moscova, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a ajuns la 131, potrivit calculelor agenţiei TASS, bazate pe rapoartele primarului capitalei ruse, Serghei Sobianin.

În ultimul mesaj publicat pe canalul său oficial de pe Max, primarul a declarat că 21 de drone au fost distruse, adăugând că echipele de intervenţie rapidă lucrau în zona în care au căzut fragmente.

Anterior, el declarase că, până în acel moment, fuseseră doborâte în total 110 drone.

Atacurile au avut loc după ce Ministerul Apărării din Rusia a afirmat anterior că sistemele sale de apărare aeriană au interceptat şi distrus 288 de drone ucrainene între orele 8:00 şi 20:00, ora locală, pe 19 septembrie, în mai multe regiuni, inclusiv în regiunea Moscovei, precum şi în Crimeea ocupată şi în Marea Neagră.

Potrivit ministerului, dronele au fost interceptate deasupra regiunilor Belgorod, Kursk, Bryansk, Kaluga, Oryol, Tula, Ryazan, Nijni Novgorod şi Vladimir, din regiunea Moscovei, din Kraiul Krasnodar, din Crimeea ocupată şi deasupra Mării Negre.

Autorităţile ruse au raportat, de asemenea, restricţii temporare la alte aeroporturi, inclusiv la Saratov, pe măsură ce atacurile continuau.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor