Liderul PNL Nicolae Ciucă afirmă, după lansarea candidaţilor liberali la alegerile locale în judeţul Maramureş că e nevoie ca procesul de dezvoltare bine gândită a Maramureşului să fie extins în toate localităţile judeţului şi doar candidaţii liberali pot face asta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Judeţul Maramureş şi municipiul Baia Mare merită o administraţie performantă, care să dezvolte aceste comunităţi aşa cum merită. Avem nevoie ca procesul de dezvoltare bine gândită a Maramureşului să fie extins în toate localităţile judeţului. Doar candidaţii liberali pot face asta!”, a transmis Ciucă într-o postare. 
 
Liderul PNL afirmă că la primăria Baia Mare îl propun pe Ionel Bogdan, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş.
 
”El a creionat proiecte de 2 miliarde de euro, dintre care 600 de milioane sunt fonduri deja atrase. În locul lui va veni colegul său de echipă Gabriel Bogdan Şteţco, ce a acumulat o valoroasă experienţă ca administrator public al judeţului”, a subliniat Ciucă. 
 
”Le-am spus liberalilor din Nord-Vestul ţării că alegerile locale nu sunt despre ideologie, ci despre oameni capabili să administreze eficient o comunitate. Am încredere că maramureşenii vor alege candidaţi serioşi şi pricepuţi, care ştiu să construiască, să dezvolte şi să transforme comunităţile”, mai spune preşedintele PNL. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.