Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor refuzat marţi să trimită plenului spre dezbatere moţiunea simplă depusă de PNL pe domeniul energiei, motivând că documentul conţine solicitări imperative de demitere a ministrului de resort, Toma Petcu. Preşedintele PNL, Ludovic orban a reacţionat imediat, numindu-i pe cei din majoritate - PSD şi ALDE - bolşevici care blochează abuziv opoziţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Moţiunea simplă intitulată ”România în beznă. PSD fură curent” a fost depusă de PNL marţi la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi urma să fie transmisă plenului pentru a fi dezbătută şi votată săptămâna viitoare.

Conducerea Camerei a respins însă demersul liberalilor şi le-a spus că trebuie să modifice conţinutul moţiunii astfel încât în textul acesteia să nu se mai solicite demisia sau demiterea ministrul Energiei, Toma Petcu.

Reacţia PNL nu a întârziat să apară, liderul formaţiunii, Ludovic Orban, numindu-i pe deputaţii majorităţii PSD-ALDE bolşevici care blochează abuziv opoziţia.

”Consider revoltător gestul reprezentanţilor PSD şi ALDE care au blocat astăzi în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor dezbaterea moţiunii iniţiată de PNL pe tema dezastrului din domeniul energetic. Este un precedent periculos, un atac împotriva democraţiei, respectiv negarea dreptului Opoziţiei parlamentare de a se exprima critic la adresa Guvernului. Este tactica pumnului în gură băgat celor care îşi permit să atragă atenţia asupra problemelor grave pe care le are actuala guvernare”, a declarat Ludovic Orban.

Liderul PNL a avertizat că deputaţii liberali vor redepune de azi înainte în fiecare şedinţă de plen a Camerei Deputaţilor, în aceeaşi formă, moţiunea `România în Beznă! PSD şi ALDE Fură Curent!` până când aceasta va fi supusă dezbaterii parlamentare.

”Nu acceptăm ca majoritatea parlamentară să ne impună ce anume să scriem sau să nu scriem în documentele care fac obiectul acestor acţiuni parlamentare, printre puţinele aflate la îndemâna Opoziţiei”, a explicat el.

Orban a mai spus că nu există niciun temei regulamentar sau constituţional care să permită cenzurarea textelor moţiunilor simple. 

”Din contră, există numeroase precedente în care PSD aflat în Opoziţie a solicitat negru pe alb demisia/demiterea miniştrilor împotriva cărora îndreptau moţiuni simple. Inclusiv Curtea Constituţională a certificat faptul că nu pot fi îngrădite aceste solicitări politice”, a afirmat liderul PN.

El a adăugat că, având în vedere situaţia critică în care se află domeniul energiei, PNL pregăteşte o sesizare adresată CSAT privitoare la pericolul în care se află sistemul energetic naţional.

”Este generată în mod iresponsabil o criză artificială, care are drept consecinţă orientarea consumului către gazul rusesc. Actuala guvernare riscă să arunce România într-o catastrofă energetică cu impact economic major, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali. Subliniez că toate aceste lucruri se petrec în debutul sezonului rece, pentru care sistemul energetic este total nepregătit, iar actualul Guvern se va face responsabili fie de privarea cetăţenilor de căldură, fie de explozia preţurilor la energie”, a conchis Orban.

PNL a depus marţi, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă pe domeniul energiei prin care cer demisia ministrului Toma Petcu pentru creşterea ”galopantă şi alarmantă” a preţului energiei electrice şi pentru ”politizarea excesivă” a comapniilor din domeniu.

”Vrem să tragem un semnal puternic de alarmă şi cerem demisia şi demiterea ministrului Toma Petcu pentru mai multe lucruri, în principal pentru creşterea galopantă şi alarmantă a preţului la energie electrică. Ne vom trezi în plină iarnă că populaţia va trebui să plătească mai mult, poate ne vom trezi în iarnă cu probleme în alimentarea cu energie electrică”, a declarat, luni, vicepreşedintele PNL, Virgil Popescu la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

El a spus că sunt probleme în asigurarea stocurilor de gaze naturale pentru populaţie, acestea fiind mult mai mici decât anul trecut.

”Asta înseamnă că Guvernul este inconştient. Nu poţi într-o iarnă care se anunţă mai grea să asiguri stocuri mai mici decât dacă cumva nu ai un interes să provoci o nouă criză a gazelor, să provoci o criză a gazelor care nu poate să ajute decât importul de gaze şi un import scump pentru că nimeni nu-ţi vinde gaze ieftine în condiţiile în care tu ai criză în ţară, gaze ruseşti de la Gazprom”, a mai spus Popescu.

Vicepreşedintele PNL a explicat că unul dintre punctele moţiunii simple care ar urma să fie depuse marţi de către deputaţii liberali va fi şi politizarea excesivă a companiilor din energie.

”S-au pus tot felul de oameni, am dat şi în comisiile reunite ale Parlamentului celebre exemple, precum cel al domnului Gabriel Gheorghe care habar nu are nimic cu domeniul energiei şi l-am pus la ANRE. De asemenea, Nuclear Electrica ni se pare că în momentul de faţă este o vulnerabilitate cu managementul pe care îl are. Acolo se întâmplă lucruri ciudate. Se încearcă, după părerea noastră, distrugerea mecanismului integrat de producere a energiei electrice din domeniul nuclear, problema stocului de apă grea de la Drobeta-Turnu Severin, stoc care este necesar pentru funcţionarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă lăsat de izbelişte de Ministerul Energiei care a promis în august că o va rezolva şi nu s-a rezolvat nimic”, a mai declarat Virgil Popescu.

El a spus că PNL vrea să tragă un puternic semnal de alarmă asupra decapitalizării firmelor cu capital de stat din energie. 

”90% din dividende speciale au fost luate cu peste un miliard de lei, a lăsat companiile fără bani de investiţii, iar Transelectrica a văzut pe pielea ei cum arată ce s-a întâmplat săptămâna trecută. De asemenea, mineritul din Valea Jiului lăsat de izbelişte. Acolo oamenii mor şi este păcat că se întâmplă aşa ceva în anul 2017. Lucrările de investiţie au fost sistate, iar culmea noi importăm cărbune din Africa de Sud pentru că ne spune ministrul Toma Petcu că este mai ieftin cu 40%”, a mai explicat Popescu.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.