GUVERNUL MUREŞAN - Mircea Abrudean, omul din culisele Guvernului, propus în fruntea Internelor

GUVERNUL MUREŞAN - Mircea Abrudean, omul din culisele Guvernului, propus în fruntea Internelor

Mircea Abrudean face parte din categoria politicienilor care şi-au construit cariera mai degrabă ca om de administraţie. A trecut prin Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria premierului şi conducerea Senatului, acumulând experienţă în instituţii aflate în centrul puterii.

Originar din Cluj, Abrudean a absolvit Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai şi a urmat un master în managementul proiectelor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Cariera sa a început la Consiliul Judeţean Cluj, dar cea mai mare parte a experienţei dinaintea funcţiilor publice de conducere a acumulat-o în mediul privat, conducând o firmă de consultanţă şi management de proiecte europene. În decembrie 2019 a devenit prefect al judeţului Cluj, funcţie care i-a oferit prima experienţă directă în coordonarea instituţiilor teritoriale ale statului. Ascensiunea sa la Bucureşti a început în februarie 2021, când a fost numit secretar general adjunct al Guvernului, iar în decembrie acelaşi an a preluat conducerea Cancelariei prim-ministrului, în Guvernul Ciucă.

CITEȘTE ȘI Mircea Abrudean: Am fost onorat să accept nominalizarea ca ministru al Afacerilor Interne şi viceprim-ministru / Este momentul să închidem criza politică

În următorii ani, Abrudean a ocupat mai multe poziţii importante în administraţia centrală. A fost secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, şi a coordonat activităţi administrative şi instituţionale. În 2024 a fost ales senator PNL de Cluj, iar în februarie 2025 a preluat interimar conducerea Senatului, fiind ales preşedinte al acestuia cu mandat deplin în iunie 2025. Parcursul său ilustrează trecerea de la administraţia tehnică la funcţiile politice de prim-plan.

Cariera sa nu a fost lipsită de dispute. Numirea în funcţii importante din administraţia centrală a fost însoţită de negocieri şi tensiuni politice, inclusiv în interiorul coaliţiilor de guvernare. În cazul său, controversele publice au vizat în principal numirile şi raporturile de putere dintre partide.

Controversa numirii în Guvernul Ciolacu

Unul dintre cele mai discutate episoade ale carierei sale s-a petrecut în vara anului 2023, când PNL l-a propus pentru funcţia de secretar general al Guvernului. Premierul Marcel Ciolacu a refuzat iniţial numirea, iar în presă au apărut informaţii, atribuite unor surse politice, potrivit cărora acesta ar fi invocat un aviz negativ din partea serviciilor de informaţii. Liderii PNL au replicat că Abrudean deţinea certificat ORNISS de cel mai înalt nivel. Informaţiile au fost prezentate în presă ca argumente din negocierile politice, nu ca o constatare oficială privind situaţia sa, iar Abrudean a declarat ulterior că la mijloc au fost „chestiuni politice”. În cele din urmă, a fost numit secretar general al Guvernului la 3 iulie 2023.

O altă dispută a apărut în februarie 2025, după ce Abrudean a preluat interimar conducerea Senatului. George Simion l-a acuzat că nu ar fi respectat reprezentarea opoziţiei în distribuirea funcţiilor administrative ale instituţiei. Conflictul a vizat postul de secretar general adjunct al Senatului, dar şi împărţirea preşedinţiilor comisiilor permanente, şi a ilustrat tensiunile dintre putere şi opoziţie privind controlul administrativ al Parlamentului.

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră