Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, în cadrul celei de-a 53-a ediţii a Forumului Economic Mondial de la Davos, ca vorbitor principal, la sesiunea intitulată „Un nou Helsinki pentru lume”, având în centru identificarea unui nou model pentru dialog şi coordonare în materie de securitate. În cadrul dezbaterii, alături omologii săi din Slovenia, Tanja Fajon, şi Pakistan, Bilawal Bhutto Zardari, şi de preşedintele consiliului director al Freedom House, Jane Harman, şeful diplomaţiei române a abordat evoluţiile geopolitice actuale, în special problematica raportării globale la războiul ilegal dus de Rusia în Ucraina. Astfel, Aurescu a analizat realitatea geopolitică actuală din Europa şi din lume, pe fondul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, punând în evidenţă modalităţi de asigurare a securităţii şi stabilităţii globale, într-un context dominat de crize.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În acest context, s-a referit la gravitatea crizei de securitate actuale din Europa, precum şi la principalele riscuri şi provocări pentru sistemul internaţional. A subliniat necesitatea menţinerii ordinii bazate pe reguli, care să susţină pacea şi să faciliteze rezolvarea problemelor globale. Şeful diplomaţiei române Bogdan Aurescu a trecut astfel în revistă, în deschiderea dezbaterii, transformările prin care a trecut comunitatea euroatlantică în ultimele decenii, de la procesele de extindere a Uniunii Europene şi NATO, până la crizele ultimilor ani, care au afectat continentul european: criza economică, criza migraţiei, pandemia de COVID-19, urmate în prezent de războiul contra Ucrainei În context, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat faptul că actualul război dus de Federaţia Rusă în Ucraina include o serie de alte crize suprapuse, începând cu cea securitară şi continuând cu crizele în domeniul energiei şi în cel alimentar. Nu în ultimul rând, agresiunea rusă faţă de Ucraina reprezintă un atac la adresa parametrilor arhitecturii de securitate euroatlantice şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli, precum şi a valorilor democratice care stau la baza comunităţii euroatlantice”, arată comunicatul de presă al MAE.

În acelaşi timp, ministrul de Externe român a evidenţiat faptul că actuala criză generată de războiul din Ucraina a adus cu sine şi o serie de oportunităţi pentru întărirea coeziunii securităţii euroatlantice, care ar fi fost de neconceput în urmă înainte de război, precum acordarea statutului de candidat la aderarea la UE Ucrainei şi Republicii Moldova, iniţierea procesului prin care Finlanda şi Suedia urmează să devină state membre NATO, deciziile Summitului NATO de la Madrid privind întărirea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, ceea ce a determinat prezenţa în România a peste 5000 de militari aliaţi, precum şi creşterea alocărilor bugetare naţionale pentru apărare, de la 2% la 2.5%, dar şi accelerarea eforturilor de diminuare şi eliminare a dependenţei energetice faţă de Rusia.

Totodată, ministrul român a evidenţiat eforturile de sprijin ale României pentru Ucraina – inclusiv primirea a peste 3.3 milioane de refugiaţi din Ucraina şi tranzitul a peste 11.2 milioane de tone de cereale şi produse agricole ucrainene -, precum şi necesitatea de a sprijini Ucraina în continuare.

„În cadrul discuţiilor, răspunzând la o întrebare din partea moderatorului, ministrul Bogdan Aurescu a pledat pentru recunoaşterea corectă a caracterului actualei agresiuni şi a faptului că Ucraina este victima agresiunii ruse, iar orice negociere de pace, care trebuie să înceapă doar în momentul în care Ucraina decide acest aspect, având în vedere violarea integrităţii sale teritoriale, trebuie să înceapă de la această realitate. De asemenea, şeful diplomaţiei române a evidenţiat faptul că ameninţarea rusă la adresa parametrilor arhitecturii de securitate euroatlantice, cu impact şi asupra „Sudului Global”, precum şi la adresa valorilor democratice, reprezintă o miză esenţială a unor eventuale discuţii de pace. Din acest punct de vedere, ministrul de externe a evidenţiat faptul că, în condiţiile actuale, comunitatea internaţională nu-şi poate permite o poziţie de ambiguitate strategică în legătură cu războiul din Ucraina. Din acest punct de vedere, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat faptul că arhitectura de securitate fundamentată pe Actual Final de la Helsinki, din 1975, rămâne valabilă, fiind imperios necesară apărarea acestei arhitecturi şi a valorilor fundamentale ale comunităţii euroatlantice, inclusiv prin crearea unor mecanisme eficiente de sancţiune, pentru a răspunde la situaţiile de încălcare gravă a dreptului internaţional, aşa cum a făcut Rusia”, mai indică sursa citată.

Conform sursei menţionate, în intervenţia de la finalul sesiunii, ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a subliniat faptul că războiul dus de Federaţia Rusă în Ucraina se desfăşoară în afara limitelor ordinii internaţionale bazate pe reguli, care nu trebuie modificată din acest motiv, ci, dimpotrivă, apărată în faţa provocărilor venite din partea celor care încearcă să submineze această ordine. Atacul contra acestei ordini globale nu poate justifica schimbarea ordinii globale. Totodată, potrivit şefului diplomaţiei române, o discuţie privind Actul Final de la Helsinki nu este adecvată în acest moment, dar ar putea interveni în jurul aniversării de 50 de ani de la adoptarea Actului Final de la Helsinki, în 2025, în condiţiile în care războiul din Ucraina se va fi încheiat până atunci şi vor putea fi extrase lecţiile învăţate din această criză şi din crizele asociate.

Ministrul Bogdan Aurescu a participat, în perioada 19-20 ianuarie 2023, la cea de a 53-a ediţie a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum – WEF), organizată la Davos-Klosters, în Elveţia. Reuniunea din acest an, care s-a desfăşurat în perioada 16-20 ianuarie 2023, a adus împreună peste 2.700 de lideri şi experţi din 130 de ţări, inclusiv şefi de stat şi de guvern, într-un moment în care lumea se confruntă cu un cumul de crize, ceea ce evidenţiază mai mult ca oricând necesitatea de dialog şi cooperare în cadrul comunităţii internaţionale.

În marja participării sale la ediţia din acest an a Forumului Economic Mondial, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut întrevederi bilaterale cu ministrul afacerilor externe al Republicii Austria, Alexander Schallenberg, respectiv cu ministrul afacerilor externe al Republicii Slovenia, Tanja Fajon.
 
De asemenea, şeful diplomaţiei române a avut, în marja evenimentului, întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, în special ai companiilor din domeniul energiei SNC Lavalin din Canada şi EDP din Portugalia. 
 
Tot în marja Forumului, ministrul Aurescu a acordat interviuri pentru Al-Jazeera English şi Euronews.
 
Lucrările WEF 2023 au fost organizate sub tema generală „Cooperarea într-o lume fragmentată” („Cooperation in a Fragmented World”), oferind participanţilor oportunitatea de a analiza evoluţiile şi riscurile interconectate la nivel mondial, precum şi de a promova schimbări sistemice pozitive, pe termen lung.
 
Programul ediţiei din acest an a Forumului Economic Mondial s-a concentrat pe identificarea unor soluţii la problemele globale cele mai presante, încurajând cooperarea dintre sectorul public şi cel privat, în vederea asigurării unei dezvoltări economice reziliente, sustenabile şi echitabile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.