Şase parlamentari de la PSD şi PNL, printre care se numără fostul ministru al Cercetării Sebastian Burduja, cât şi actualul ministru, deputatul PSD Bogdan-Gruia Ivan au depus, miercuri, un proiect de lege la Senat privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale şi prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea. Principalul obiectiv al legii este crearea unui cadru juridic general şi predictibil al utilizării fiecărui tip de semnătură electronică - semnătura electronică calificată, semnătura electronică avansată şi semnătura electronică simplă - şi de a stabili cu claritate cadrul juridic general în materia efectelor juridice ale semnăturilor electronice, arată iniţiatorii în expunerea de motive a propunerii legislative.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai mult, proiectul de lege stabileşte condiţiile prestării serviciilor de încredere şi atribuţiile autorităţilor şi instituţiilor publice în domeniul prestării serviciilor de încredere, mai arată iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului.

„În plus, legea stabileşte cadrul juridic intern de aplicare directă a Regulamentului (UE) nr. 910/2014 şi de preluare în ordinea juridică internă a măsurilor lăsate la latitudinea statelor membre, prin clarificarea anumitor aspecte ale sigiliului electronic, a mărcii temporale şi a documentelor electronice cărora li s-a aplicat o semnătură electronică, o marcă temporală sau un sigiliu electronic. În acest sens, legea confirmă că toate tipurile de semnătură electronică produc efecte juridice şi pot fi utilizate ca mijloace de probă în faţa instanţelor de judecată. Utilizarea unui anumit tip de semnătură electronică este asociată clasificării actelor juridice în funcţie de modul de formare, respectiv dacă potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de validitate sau de probă a unui act juridic”, conform sursei citate.

De asemenea, legea reglementează „sistemele închise, care pot fi definite în interiorul autorităţilor şi instituţiilor publice sau în cadrul entităţilor de drept privat, unde utilizarea semnăturii electronice se realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi pe baza unor reglementări proprii. Legea descrie în mod explicit prestarea serviciilor de încredere de către prestatorii de servicii de încredere înregistraţi în România, condiţiile de dobândire a acestei calităţi şi obligaţiile pe parcursul desfăşurării activităţii, cu sancţiunile aferente încălcării acestora”, mai precizează sursa citată.

În plus,este acordată o atenţie deosebită protecţiei datelor cu caracter personal, măsurilor de securitate cibernetică şi protecţia terţilor care îşi întemeiază conduita pe efectele juridice ale unei semnături electronice, mai susţin iniţiatorii, în expunerea de motive.

„Ca elemente de noutate, legea conferă unui act juridic semnat cu semnătura electronică corespunzătoare aceleaşi efectele juridice ca şi cum actul ar fi prezentat în format letric. În plus, în relaţiile dintre profesionişti, utilizarea şi efectele semnăturii electronice pot fi agreate convenţional, cu respectarea anumitor condiţii de protecţie a circuitului civil. Pentru atingerea dezideratului de a simplifica şi de a accelera încheierea actelor juridice între IMM-uri şi profesionişti, legea acordă semnăturii electronice avansate efecte mai ample decât în vechea reglementare. Legea distinge între mai multe tipuri de semnătură electronică avansată, cel mai înalt grad de încredere având semnătura electronică aplicată cu un certificat emis de o autoritate sau de o instituţie publică. Acest tip de semnătură va fi disponibil nu doar funcţionarilor publici din cadrul acelei entităţi, ci şi cetăţenilor, care vor putea utiliza semnătura electronică în relaţiile cu entităţile publice”, adaugă sursa menţionată.

Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputaţii PNL Ioan-Sabin Sărmaş, Sebastian Burduja, George Cristian Ţuţă, senatorul PNL, deputatul PSD Bogdan-Gruia Ivan şi senatorul PSD Marius Humelnicu şi este depus la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.