Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a afirmat, luni, pentru News.ro, că Uniunea Europeană trebuie să continue sprijinul pentru Ucraina, acest demers fiind ”crucial”. Se discută pentru deblocarea fondurilor pentru ţara aflată în război, dar ”nu suntem încă acolo”, a transmis Luminiţa Odobescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Luminiţa Odobescu a declarat, luni, pentru News.ro, că ”este foarte important să continuăm sprijinul nostru multidimensional pentru Ucraina”.

”De altfel, acesta a fost unul din subiectele pe care le-am discutat la cealaltă reuniune pe care am avut-o la reuniunea miniştrilor de externe din UE, prima reuniune a Consiliului Afaceri Externe din acest an. Este crucial pentru Uniunea Europeană să continue sprijinul multidimensional pentru Ucraina atât cât timp cât este necesar, inclusiv de o manieră predictibilă politic, militar”, a declarat ministrul de Externe.

Odobescu a apreciat că este, de asemenea, important să se găsească soluţii pentru a debloca facilitatea pentru Ucraina, pentru a crea acest fond de asistenţă dedicat Ucrainei în cadrul intumentului european pentru pace.

Întrebată dacă poate estima, în urma discuţiilor din cadrul reuniunii CAE, dacă există şanse să se ajungă la un compromis pentru deblocarea fondurilor UE pentru Ucraina, Luminiţa Odobescu a afirmat : ”S-a avansat în această direcţie, nu suntem încă acolo, dar sunt diverse propuneri de compromis pe masă şi sperăm să ajungem la un acord, Uniunea Europeană să ajungă la un acord la Consiliul European Extraordinar din de la începutul lunii februarie”.

Întrebată dacă s-a luat în calcul şi soluţia unor acorduri de finanţare bilaterală între membrii UE şi Kiev, Odobesu a afirmat: ”La acest moment, formula la care se lucrează este de a ajunge la un acord în cadrul Uniunii Europene”.

Ungaria a blocat un ajutor de 50 de miliarde de euro din partea UE pentru Ucraina, în decembrie 2023, la câteva ore după ce s-a ajuns la un acord privind începerea negocierilor de aderare. Liderii europeni anunţau reluarea discuţiilor la începutul acestui an. 

Ucraina depinde în mod critic de finanţarea UE şi a SUA, în timp ce continuă să lupte cu forţele ruseşti de ocupaţie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.