Italianul Francesco Bagnaia (Ducati), care a suferit un accident spectaculos în timpul cursei sprint a Marelui Premiu MotoGP din Qatar, are „două fracturi la picior”, a anunţat echipa sa sâmbătă seara.
La ultima curbă a primului tur al cursei, Bagnaia, dublu campion mondial (2022, 2023), a fost lovit din spate de spaniolul Fermin Aldeguer (Ducati-Gresini), căzând pe pistă după ce a trecut peste ghidon.
„Primele examinări efectuate la centrul medical al circuitului Lusail au relevat două fracturi la piciorul drept, la nivelul metatarsianului patru şi cinci. Pilotul va fi transferat la un spital din Doha pentru a se stabili dacă aceste fracturi necesită intervenţie chirurgicală”, a anunţat Ducati într-un comunicat.
Durata absenţei pilotului italian, care va părăsi Ducati pentru Aprilia sezonul viitor, nu a fost încă stabilită.
Duminică, echipa sa a anunţat că el va reveni în Italia pentru a fi operat luni sau marţi.
După Marele Premiu al Qatarului, a 20-a etapă a sezonului, vor mai avea loc două curse: peste două săptămâni în Portugalia, apoi la Valencia (Spania) în weekendul următor.
Bagnaia ocupă în prezent locul 9 în clasamentul campionatului mondial, după ce a înregistrat patru locuri trei în cursele de Grand Prix şi o victorie într-o cursă sprint în iunie, în Republica Cehă.



























