PSD acuză Guvernul Orban că acordă discreţionar bani către comunele din judeţul Iaşi, fiind avantajate localităţile cu edili PNL, în timp ce comunele cu primari social-democraţi ar primi sume mult mai mici. "Liberalii sunt datori să explice ieşenilor care a fost motivul pentru care un municipiu ca Paşcaniul a primit mai puţini bani decât o comună PNL", afirmă liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, afirmă că judeţul a primit la ultima rectificare de buget suma de 45,6 milioane de lei, dar că aceşti bani ar fi fost împărţiţi localităţilor pe criterii politice.

”Banii se împart în mod discreţionar. E un gest care arată doar disperare din partea liberalilor şi dispreţ la adresa tuturor românilor care au o altă viziune politică. Să le fie ruşine pentru ipocrizia de care dau dovadă”, a declarat, într-un comunicat de presă, preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

El a afirmat că municipiului Paşcani, condus de un edil PSD, i-a fost alocată suma de 900.000 de lei, iar oraşelor Târgu Frumos, Hârlău şi Podu Iloaiei, care au de asemenea primari social-democraţi, le-au fost alocate câte 500.000 de lei.

Potrivit lui Maricel Popa, comunei Ciorteşti, condusă de un edil PNL, i s-au alocat 975.000 de lei, mai mult decât a primit municipiul Paşcani.

”Mai mult, toate comunele conduse de primari PSD au primit exact aceeaşi sumă, de 250.000 lei. Cu o excepţie. La Mogoşeşti au ajuns doar 200.000 de lei, sumă mai mică decât orice sumă alocată vreunei comune cu edil PNL. Celei mai bogate comune din ţară, Miroslava, i s-au alocat 736.000 lei, mai mult decât unui oraş şi cât trei comune sărace la un loc. O comună cu nici 3.000 de locuitori, precum Horleştiul, a primit 510.000 lei, cât oraşul Târgu Frumos, care are o populaţie triplă. Liberalii sunt datori să explice ieşenilor care a fost motivul pentru care un municipiu ca Paşcaniul a primit mai puţini bani decât o comună PNL. Ludovic Orban spunea în noiembrie anul trecut că nu înţelege logica alocării fondurilor de către guvernul PSD. Nouă însă ne e clar cum alocă Orban banii: singurul criteriu este culoarea carnetului de partid. Este strigător la cer”, a declarat Maricel Popa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.