Liderul PES Serghei Stanişev a declarat sâmbătă, la Congresul PSD, că a crezut întotdeauna în acest partid, exprimându-şi admiraţia faţă de Viorica Dăncilă şi încrederea în capacitatea sa ca prim-ministru.
El şi-a exprimat solidaritatea şi sprijinul pentru PSD şi pentru candidatura Vioricăi Dăncilă la Preşedinţia României.
”Aceste alegeri sunt importante pentru viitorul democraţiei europene”, a spus Stanişev
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
El a amintit că în trecut au existat dificultăţi în dialogul dintre PSD şi PES, dar din iunie s-a restabilit cooperarea deplină, iar meritul revine Vioricăi Dăncilă.
”Ştiu că viaţa politică românească este tensionată şi agresivă. Eu existat obstacole pentru realizarea măsurilor sociale”, a afirmat liderul PES.
”Avem nevoie de un reprezentat socialist al României în Consiliul European şi vrem ca acel loc să revină Vioricăi Dăncilă, care să lupte pentru valorile noastre”, a adăugat liderul PES..
”Victorie pentru Viorica Dăncilă”, a spus Stanişev în limba română la finalul discursului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.