Liberalii vor primi, săptămâna viitoare, analiza specialiştilor din partid privind comasarea alegerilor în 2024 şi vor merge cu concluziile în şedinţa coaliţiei, au precizat surse liberale. Scenariile vizează o comasare a alegerilor locale cu parlamentarele sau cu europarlamentarele sau alegerile parlamentare cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Printre argumentele liberalilor pentru susţinerea unei comasări a alegerilor, în 2024, pe fondul celor patru rânduri de alegeri, se află dorinţa electoratului, ei invocând sondaje de opinie care arată că oamenii îşi doresc mai puţine chemări la urne.
 
Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Astfel, un sondaj realizat de PNL indică faptul că 67% dintre români s-au exprimat în favoarea cuplării unor runde de alegeri.
 
Conform aceluiaşi sondaj, 70% dintre respondenţi spun că nu ar fi confuzi în situaţia în care li s-ar înmâna şase buletine de vot.
 
Un alt argument al comasării este cel de ordin economic, în condiţiile în care ultimele patru runde de alegeri au costat aproximativ 516 milioane euro. 
 
Alte argumente se referă la instabilitatea politică pe care ar genera-o mai multe tururi de alegeri, dar şi la ”oboseala” electorală, luând în calcul faptul că prezenţa la vot a scăzut constant.
 
Scenariile vehiculate în PNl sunt o comasare fie a alegerilor parlamentare cu localele sau a localelor cu europarlamentarele, precum şi o posibilă comasare a parlamentarelor cu turul unu al alegerilor prezidenţiale. 
 

Preşedintele interimar al Senatului, liberala Alina Gorghiu declara marţi că este perfect constituţional scenariul ca alegerile să poată fi comasate şi a arătat că nu mai avem mult timp, iar dacă se vor hotărî, la nivelul coaliţeii, acestea se pot face până la sfârşitul acestei sesiuni legislative.

”E perfect constituţional scenariul ca aceste alegeri să poată fi comasate. Conform Constituţiei, doar Parlamentul are acele termene fixe. Cu privire la celelalte alegeri, termenele sunt în legi aflate în vigoare ca atare analiza pe care colegii din PNL, jurişti, colegi cu pregătire în domeniul juridic au făcut-o, este una care înlătură această temere care există în spaţiul public şi anume că posibilitatea de a comasa alegerile nu ar fi una reală din pricina aspectelor legate de neconstiutţionalitate”, a spus Alina Gorghiu. 

Gorghiu a precizat că în privinţa tipurilor de alegeri care ar putea fi comasate, sunt mai multe scenarii pe care le pot lua în calcul.

”Cred că trebuie să pornim um pic altfel, nu de la ce îşi doreşte PNL ci de la interesul public. Dacă îţi doreşti o administraţie funcţională în 2024 şi nu un blocaj total la nivel dde instituţii publice, dacă îţi doreşti ca populaţia să nu fie obosită cu aproape un an de zile de campanie electorală, dacă îţi doreşti o prezenţă semnificativă la vot care să legitimeze aleşii de orice natură, cred că această temă trebuie să fie foarte serios discutată şi să ştiţi că nu mai avem mult timp, pentru că una din condiţiile sau din prevederile Comisiei de la Veneţia spune că modificările trebuie făcute cu cel puţin un an înainte de producerea exerciţiului electoral, motiv pentru care, dacă ne vom hotărî, se pot face până la sfârşitul acestei sesiuni legislative. Cred că în toamnă va fi târziu să ne apucăm de modificări”, a completat Gorghiu.

”Noi la PNL nu avem o variantă preferată dar credem noi că este potrivită ideea de comasare a alegerilor. A avea patru tipuri de alegeri, cu al doilea tur la prezidenţiale cinci evenimente de acest fel ar fi din punctul nostru de vedere nepotrivit. Aici vorbim de o decizie care se va lua într-o direcţie sau alta la nivelul coaliţei şi am convingerea că o vom afla curând, dacă se va pune în practică această decizie a comasării sau nu. Decizia nu e exclusivă a PNL, este a liderilor coaliţiei”, a mai spus Gorghiu. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.