Preşedintele Klaus Iohannis a transmis miercuri, cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României, că în contextul actual al conflictului militar de la graniţele noastre, onorarea actelor de curaj ale înaintaşilor care au condus la câştigarea independenţei României capătă valenţe profunde. Suntem martorii unui război ilegal şi nejustificat, în care o naţiune suverană este invadată şi atacată de o putere agresivă. Este fundamental ca statele occidentale să rămână unite în faţa oricăror ameninţări şi să coopereze intens pentru a proteja drepturile şi libertăţile, precum şi valorile democratice pe care le preţuim atât de mult.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vă prezentăm în continuare textul mesajuluZiua Independenţei Naţionale cinsteşte curajul poporului român şi ambiţia elitelor vremii care, cu dăruire şi patriotism, dând dovadă de mare abilitate politică, au ştiut să fructifice contextul internaţional pentru a transforma în realitate un ideal. Declararea independenţei României a reprezentat un moment decisiv, temelia pe care ulterior s-au conturat evoluţiile politice, economice, culturale şi sociale care au marcat dezvoltarea naţiunii noastre”, spune preşedintele. 

Klaus Iohannis afirmă că proclamarea independenţei, în urmă cu 146 de ani, a fost gestul hotărâtor care a deschis calea către desăvârşirea unităţii naţionale, modernizarea statului român şi intrarea ţării noastre în procesul european de construire a naţiunilor. Societatea românească şi-a manifestat cu tărie dorinţa clară şi arzătoare de a obţine independenţa, contribuind prin toate mijloacele posibile la susţinerea acestui deziderat.

”Rememorarea evenimentelor definitorii ale naţiunii române – Unirea de la 1859, Războiul de Independenţă, Marea Unire de la 1918 – reprezintă o reafirmare a legăturii indestructibile dintre trecut şi prezent şi un permanent îndemn de a face mereu alegerea corectă pentru parcursul României, care este fără echivoc pro-european. Pentru modernitate şi dezvoltare, istoria ne-a arătat că nimic nu a fost obţinut uşor şi că a fost mereu nevoie de responsabilitate şi eroism. Astăzi îi comemorăm şi îi cinstim pe eroii noştri, care au făcut posibilă materializarea idealului de suveranitate statală. Nu trebuie să uităm niciodată curajul şi sacrificiul celor cărora le datorăm existenţa ca naţiune independentă şi avem responsabilitatea să ne asigurăm că următorii noştri paşi vor fi inspiraţi de aceeaşi pasiune pentru libertate şi democraţie”, spune şeful statului.

Preşedintele afirmă că ”în contextul actual al conflictului militar de la graniţele noastre, onorarea actelor de curaj ale înaintaşilor care au condus la câştigarea independenţei României capătă valenţe profunde.  Suntem martorii unui război ilegal şi nejustificat, în care o naţiune suverană este invadată şi atacată de o putere agresivă”.

”Este fundamental ca statele occidentale să rămână unite în faţa oricăror ameninţări şi să coopereze intens pentru a proteja drepturile şi libertăţile, precum şi valorile democratice pe care le preţuim atât de mult. România, ca stat membru al familiei euro-atlantice, rămâne neclintită în angajamentul său faţă de democraţie, faţă de drepturile şi libertăţile omului. Le rămânem pe deplin recunoscători înaintaşilor noştri pentru această moştenire, pe care trebuie să o preţuim şi să o apărăm fiecare dintre noi. La mulţi ani, România!”, spune şeful statului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.