Preşedintele Klaus Iohannis este implicat activ în eforturile naţionale şi internaţionale de combatere a schimbărilor climatice şi de consolidare a politicilor publice care să facă posibilă tranziţia climatică, a transmis Administraţia Prezidenţială. Astfel, Raportul „Limitarea schimbărilor climatice şi a impactului lor: o abordare integrată pentru România” va fi lansat în dezbatere publică, joi în cadrul unui eveniment care va fi găzduit la Palatul Cotroceni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În decursul acestui an, şeful statului a decis înfiinţarea unui grup de lucru care şi-a desfăşurat activitatea pe această problematică, în decursul anului 2022, la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, sub coordonarea Departamentului Climă şi Sustenabilitate.

„Format din experţi români din ţară şi din străinătate, grupul de lucru a identificat o serie de provocări la adresa României în contextul schimbărilor climatice, precum şi un set de măsuri pentru a răspunde eficient acestora, toate reunite în Raportul «Limitarea schimbărilor climatice şi a impactului lor: o abordare integrată pentru România»”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale. 

Conform sursei citate, studiile ştiinţifice şi fenomenele meteo atipice care se manifestă din ce în ce mai des - valuri de căldură extremă, secetă istorică şi incendii de vegetaţie în perioada recentă - indică accelerarea încălzirii globale cu implicaţii negative tangibile şi incontestabile asupra ţării noastre.

Abordarea adecvată a tranziţiei climatice are ca efecte atât asigurarea unui mediu sănătos şi prevenirea unor fenomene meteo extreme şi a unor dezastre naturale asociate, cât şi accesul extins la energie nepoluantă, crearea de locuri de muncă şi creşterea economică verde.

Pentru a beneficia de efectele pozitive ale tranziţiei climatice, este necesară o abordare holistică, cu politici publice bazate pe date şi ştiinţă, ca răspuns la evoluţiile internaţionale şi la Pachetul „Fit for 55”. Prin Raportul elaborat, grupul de lucru înfiinţat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale contribuie la definirea unei abordări integrate la nivel naţional.

„Lansarea în dezbatere publică a Raportului pentru o perioadă de o lună de zile presupune centralizarea punctelor de vedere transmise în scris la adresa de e-mail clima@presidency.ro, precum şi o serie de întâlniri cu entităţi interesate de domeniul schimbărilor climatice, reprezentanţi ai mediului academic şi de cercetare, ai mediului de business şi ai organizaţiilor neguvernamentale. Opiniile şi contribuţiile constructive ale celor care îşi doresc să se angajeze în dezbatere vor genera îmbunătăţirea măsurilor propuse în Raportul «Limitarea schimbărilor climatice şi a impactului lor: o abordare integrată pentru România»”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.