Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la sosirea la Summitul Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC), că va susţine că trebuie să acţionăm în solidaritate cu poporul ucrainean şi voi pleda pentru a sprijini independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 

 
”În câteva minute va începe Summitul istoric Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene, prescurtat CELAC. Obiectivul principal al acestuia este de a reînnoi şi a consolida parteneriatul între regiunile şi statele noastre. România a contribuit substanţial la pregătirea acestei reuniuni de nivel înalt, inclusiv prin contactele pe care eu le-am avut cu omologii mei cu ocazia vizitelor întreprinse în regiune în acest an. Uniunea Europeană şi statele Latino-Americane şi Caraibiene sunt aliaţi-cheie în susţinerea ordinii internaţionale bazate pe reguli şi a principiilor Cartei ONU. Sunt convins că discuţiile din aceste două zile vor apropia şi mai mult regiunile noastre”, a spus preşedintele înainte de summit. 
 
Şeful statului a arătat că ”lumea s-a schimbat dramatic în ultimul an şi jumătate”. 
 
”De aceea trebuie să colaborăm îndeaproape pentru a promova şi aborda interesele şi provocările noastre comune cu care ne confruntăm la nivel global. Trebuie să asigurăm soliditatea relaţiilor noastre pe termen lung. Având în vedere războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, voi susţine şi la acest Summit că trebuie să acţionăm în solidaritate cu poporul ucrainean şi voi pleda pentru a sprijini independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei”, a arătat preşedintele. 
 
Klaus Iohannis a menţionat că ”Uniunea Europeană prezintă astăzi statelor din America Latină şi Caraibi o ofertă concretă şi substanţială, iar România este un susţinător activ al acesteia”. 
 
”În primul rând, Uniunea Europeană doreşte consolidarea dialogului politic, unindu-ne în jurul valorilor şi intereselor noastre comune pentru a promova împreună pacea, securitatea şi democraţia. 
Voi susţine necesitatea de a gestiona mai bine provocările cu care ne confruntăm, dar şi de a valoriza mai eficient oportunităţile de cooperare.  În al doilea rând, trebuie să aprofundăm relaţiile economice, inclusiv cele comerciale, pentru a aduce beneficii concrete cetăţenilor din regiunile noastre. Voi susţine că este nevoie de proiecte concrete, care să genereze valoare adăugată pentru comunităţile locale şi noi locuri de muncă, care să protejeze mediul şi să sprijine transformarea ecologică şi digitală a economiilor noastre. Voi accentua, şi în acest context, necesitatea combaterii schimbărilor climatice”, a precizat preşedintele. 
 
Klaus Iohannis a declarat că ”România are disponibilitatea deplină de a împărtăşi bune practici în domenii-cheie, precum pregătirea răspunsului la dezastre, şi va sublinia acest lucru şi în reuniune. 
 
”În al treilea rând, trebuie să consolidăm în continuare legăturile interumane, acesta fiind fundamentul parteneriatului nostru. Voi susţine activ dinamizarea schimburilor şi creşterea oportunităţilor pentru tinerii din cele două regiuni, inclusiv în domeniul educaţiei”, a arătat el. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.