Consiliul Naţional pentru Securitate al Republicii Moldova, reunit luni într-o şedinţă condusă de preşedintele Maia Sandu, a convenit asupra necesităţii instituirii stării de urgenţă în domeniul energetic şi hidrologic, printre măsurile decise aflându-se şi menţinerea capacităţilor şi rutelor alternative de import al energiei electrice, inclusiv a posibilităţii de utilizare în regim de urgenţă a interconexiunilor de 110 kV cu România şi maximizarea capacităţii comerciale la frontiera Republica Moldova–România. Până la 1 noiembrie, autorităţile vor elabora un ghid pentru populaţie, care va include recomandări practice privind reducerea consumului de energie, acţiunile necesare în cazul întreruperii temporare a furnizării energiei şi soluţiile de rezervă care pot fi utilizate. O altă temă discutată a fost protecţia infrastructurii critice împotriva dronelor, în condiţiile în care în anul 2026 au fost înregistrate 39 de încălcări ale spaţiului aerian, comparativ cu 17 în anul 2025.
”Consiliul Naţional pentru Securitate a convenit asupra necesităţii instituirii stării de urgenţă în domeniul energetic şi hidrologic, astfel încât instituţiile să dispună de instrumentele necesare pentru a interveni rapid în cazul unor perturbări majore şi pentru a asigura aprovizionarea ţării cu energie electrică, gaze naturale şi produse petroliere. Decizia CNS prevede punerea în funcţiune a mecanismului de coordonare pentru sezonul rece şi actualizarea şi testarea mecanismelor de intervenţie în cazul unei penurii sau al unor perturbări majore. Instituţiile responsabile vor pregăti planuri pentru diferite scenarii şi vor menţine capacităţile şi rutele alternative de import al energiei electrice, inclusiv posibilitatea utilizării în regim de urgenţă a interconexiunilor de 110 kV cu România şi maximizarea capacităţii comerciale la frontiera Republica Moldova–România”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei de la Chişinău.
De asemenea, autorităţile vor monitoriza constituirea stocurilor necesare de gaze naturale şi vor pregăti constituirea graduală a stocurilor de urgenţă de produse petroliere. Totodată, vor fi constituite rezerve de echipamente, materiale şi piese de schimb necesare pentru intervenţii rapide în cazul avariilor.
„Guvernul urmează să asigure resursele necesare pentru ca mecanismul de compensaţii să funcţioneze pe întreaga durată a sezonului rece. Compensaţiile vor ţine cont de evoluţia tarifelor şi de cât de vulnerabilă este fiecare gospodărie”, a declarat preşedintele Mauia Sandu.
Până la 1 noiembrie, autorităţile vor elabora un ghid pentru populaţie, care va include recomandări practice privind reducerea consumului de energie, acţiunile necesare în cazul întreruperii temporare a furnizării energiei şi soluţiile de rezervă care pot fi utilizate de gospodării.
În cadrul şedinţei au fost aprobate şi măsuri pentru consolidarea protecţiei infrastructurii energetice critice. Instituţiile responsabile vor elabora un plan etapizat pentru întărirea protecţiei obiectivelor energetice şi vor actualiza planurile de continuitate şi restabilire a funcţionării infrastructurii în cazul unor avarii majore. Vulnerabilităţile cibernetice critice identificate urmează să fie remediate cu prioritate.
”În contextul riscurilor de securitate, a fost examinată şi protecţia infrastructurii critice împotriva dronelor. În anul 2026 au fost înregistrate 39 de încălcări ale spaţiului aerian, comparativ cu 17 în anul 2025. Republica Moldova continuă dezvoltarea capacităţilor de detectare şi neutralizare a dronelor, inclusiv cu sprijinul partenerilor externi. Recent, Ministerul Apărării a obţinut o finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene în valoare de 120 de milioane de euro pentru achiziţionarea unui sistem de apărare antiaeriană de rază medie, pentru detectarea şi nimicirea ţintelor aeriene”, se mai arată în comunicat.
Totodată, va fi verificată capacitatea obiectivelor critice de alimentare cu apă şi canalizare de a funcţiona în cazul întreruperilor de energie electrică. Acolo unde este necesar, vor fi asigurate surse autonome de energie şi rezerve de combustibil.
În plus, autorităţile vor identifica şi soluţii pentru avertizarea rapidă a populaţiei în situaţii de criză, până la finalizarea sistemului MD-Alert, inclusiv prin utilizarea instrumentelor digitale.
Instituţiile responsabile urmează să informeze Consiliul Naţional de Securitate, până la 15 decembrie 2026, despre acţiunile întreprinse pentru implementarea deciziei.




























