Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la Newy York, despre discuţiile cu investitorii americani, că îngrijorările erau mai mari pe partea politică iar în esenţă, le-a spus că, dincolo de aceste ciondăneli, pe chestiunile importante există multă rezonabilitate în zona politică. Şeful statului a mai arătat că aceştia au întrebat despre guvern şi le-a făcut nişte estimări când am putea avea Guvern.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat despre discuţia cu reprezentanţii JP Morgan, că a fost o discuţie cu reprezentanţi ai companiilor, bănciilor, fondurilor de investiţii care investesc în obligaţiuni româneşti, la un nivel mai înalt decât cele care au loc în mod curent la Bucureşti.
”Bineînţeles că au fost puse întrebări legate de situaţia politică, situaţia financiară. Eu am răspuns la cele legate de situaţia politică. Domnul minstru Nazare şi domnul Burnete au răspuns la cele legate de financiar. Îngrijorările erau mai mari pe partea politică, pentru că pe toţi indicatorii financiari stăm foarte bine, faţă de locul de unde am plecat. Şi am răspuns. În esenţă, le-am spus că, dincolo de aceste ciondăneli, pe chestiunile importante, aşa cum a fost în vară, iulie-august, pe PNRR, există multă rezonabilitate în zona politică. Pe scurt, asta a fost”, a răspuns şeful statului.
Preşedintele a fost întrebat şi dacă le-a spus investitorilor când anume vom avea un guvern.
”M-au întrebat şi le-am făcut nişte estimări”, a subliniat şeful statului.




























