Ambasadoarea SUA la Bucureşti Kathleen Kavalec a afirmat, miercuri la recepţia oferită de ambasadă, cu ocazia aniversării Zilei Independenţei, că România şi Statele Unite doresc să construiască societăţi democratice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Suntem încântaţi că sunteţi aici, să sărbătorim împreună cea de a 247-a aniversare a naşterii Statelor Unite ale Americii, într-un adevărat stil californian, ca în San Diego, onorând istoria, oamenii şi diversitatea care au făcut din Statele Unite democraţia vibrantă de astăzi. Sunt încântată să mă aflu din nou în Bucureşti, după 15 ani, pentru a participa la o nouă sărbătoare a Zilei Independenţei alături de prietenii noştri români, care ne împărtăşesc dragostea pentru libertate, respectul pentru demnitate umană şi diversitate şi angajamentul nostru pentru pace şi securitate. Valorile democratice se află în inima parteneriatului nostru strategic puternic şi durabil. România şi Statele Unite doresc să construiască societăţi democratice, mai inclusive şi mai prospere, în care popoarele noastre – şi copiii noştri, şi copiii lor – să poată înflori şi să aibă succes. Aceste valori comune sunt motivul pentru care noi rămânem uniţi împotriva atacului neprovocat şi groaznic al Rusiei asupra Ucrainei.  Împreună cu aliaţii din NATO, oferim sprijin poporului ucrainean, în aceste vremuri grele”, a afirmat Kathleen Kavalec, miercuri, la recepţia oferită de Ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia celei de-a 247-a aniversări a Zilei Independenţei.

Ea a adăugat că „românii au primit cu braţele deschise, cu ceai şi cozonac, milioanele de refugiaţi ucraineni”.

„Guvernul român oferă Ucrainei un ajutor nepreţuit.  Generozitatea dumneavoastră este emoţionantă şi nu va fi uitată. Determinarea României de a fi alături de Ucraina şi partenerii din NATO, în apărarea democraţiei, a păcii internaţionale şi a securităţii, este un model pentru noi toţi.  Agresiunea Rusiei demostrează limpede de ce parteneriatului nostru strategic, tot mai puternic de 25 de ani, este atât de important pentru apărarea şi rezistenţa noastră.  Suntem recunoscători României pentru că găzduieşte peste 3.000 de militari americani, alături de alte forţe ale aliaţilor, aici, pe flancul estic al NATO. Această prezenţă nu doar că ne permite să ne antrenăm împreună, pentru a îmbunătăţi capacităţile aliaţilor, dar ne şi ajută să ne asigurăm că graniţele României sunt securizate şi că putem dormi mai liniştiţi”, a completat oficialul american.

„Parteneriatul nostru este, de asemenea, construit pe legături economice puternice între ţările noastre, legături care au continuat să se dezvolte”, a mai spus Kavalec.

„Schimburile comerciale cu România s-au triplat în ultimii 15 ani, ajungând la o valoare de peste 5 miliarde de dolari anual.  Numărul companiilor americane prezente aici s-a dublat, ajungând până aproape de 1.000. Suntem mândri că firmele noastre au contribuit la creşterea economică a României, oferind peste 110.000 de locuri de muncă.  Multe dintre firmele americane se află alături de noi în această seară, şi aş vrea să le mulţumesc pentru contribuţia lor vitală la relaţiilor noastre bilaterale. O altă parte esenţială a Parteneriatului Strategic România-SUA este lunga istorie a relaţiilor dintre popoarele noastre.   De la George Enescu şi Maria Tănase la Louis Armstrong şi red Hot Chili Peppers, ne-am bucurat de o serie întreagă de schimburi şi cooperare în domeniul artistic, al educaţiei şi al afacerilor, care s-au intensificat, în contextul în care lumea noastră a devenit mai interconectată ca niciodată”, a mai precizat ambasadoarea SUA la Bucureşti.

Ea a mai spus că beneficiile acestui parteneriat strâns sunt de ambele părţi.

„Statele Unite au beneficiat enorm de talentul românilor. Companiile de tehnologie create de români ca si BitDefender si Ui-Path au devenit o marcă în Statele Unite, şi am înţeles că româna este a doua limbă vorbită în sucursalele companiei Microsoft din toată lumea. George Palade, laureat al Premiului Nobel şi părintele biologiei celulare, a contribuit la dezvoltarea programului de biologie de la Universitatea din San Diego, California, unde studiază acum fiica noastră. Şi fiul nostru a obţinut recent o diplomă în informatică de la Universitatea California din Berkeley, care o găzduieşte pe românca renumită în toată lumea în domeniul securităţii cibernetice, profesor Raluca Ada Popa. Vorbind despre California, în această seară sărbătorim oraşul meu natal, San Diego, şi incredibila sa diversitate, istorie şi moşternirea sa bogată. Istoria Californiei este puţin diferită faţă de cea a Coastei de Est a Statelor Unite.  Locul unde am crescut a fost, cândva, casa triburilor nativilor americani, apoi a făcut parte din pământurile cedate de spanioli, apoi a fost teritoriu mexican, înainte să devină stat al SUA, în 1849.  Astăzi, San Diego onorează moştenirea primilor săi locuitori, primind cu braţele deschise pe noii veniţi şi imigranţi din toată lumea, inclusiv din România! Având legături puternice cu Mexicul şi insulele din Pacific, San Diego este un centru al comerţului, educaţiei, tehnologiei şi apărării.  Este al doilea oraş ca mărime din California şi un loc destul de frumos în care să locuieşti.  Limba spaniolă este a doua limbă vorbită, şi, la fel ca San Diego, multe dintre oraşele noastre au denumiri spaniole. Iubim mâncarea mexicană, din care veţi gusta şi dumneavoastră în această seară. În San Diego, ne face plăcere să mergem pe plajă cu plăcile noastre de surf în ”broscuţe” VW şi maşini ”low-rider”, dintre care unele sunt expuse aici, în această seară. Şi ascultăm atât muzică rock pe plajă, cât şi trupe mariachi, pe care le veţi auzi, de asemenea, astă-seară”, a explicat ea.

Aceasta a vorbit şi despre diversitate care este cel mai mare atu al SUA.

„Acestea fiind spuse, cred că cel mai mare atu al nostru este diversitatea. California pune accent pe acceptarea tuturor, indiferent de originea sau moştenirea şi cultura lor.  În California, am descoperit că formula respectului şi acceptării, în care apreciem contribuţiile fiecărui membru al societăţii, nu ne aduce doar succesul. Ne aduce şi mai multă bucurie! Daţi-mi voie să închei cu acest citat din Eleanor Roosevelt, pentru că noi, californienii, privim dincolo, spre restul lumii.  Ea a spus : ”Patriotismul adevărat vine din încrederea în demnitatea individuală - libertate şi egalitate, nu doar pentru americani, ci pentru toţi oamenii”.  Suntem, aşa cum spune o vorbă californiană, ”Un stat mare pentru visuri măreţe”. Vă mulţumesc, aşadar, pentru că sunteţi alături de noi, în această seară. Avem atât de multe de sărbătorit în relaţiile dintre Statele Unite şi România.  Sper sincer că vă veţi bucura, chiar şi doar pentru o seară, de gustul marelui meu stat natal, California”, a conchis Kavalec.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.