Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat joi la Bruxelles ce explicaţii a primit pentru faptul că CE a decis să aloce doar 10 milioane euro compensaţii pentru producătorii supuşi şocului importurilor de cereale din Ucraina, că cei din Comisia Europeană trebuiau să ţină cont de faptul că România a făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina către pieţele lumii. „Este regretabil că astfel de abordări ultra birocratice pun sub semnul întrebării buna credinţă a Comisiei”, a adăugat şeful statului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Situaţia se prezintă la modul următor: Ministerul Agriculturii livrează date Comisiei Europene. Comisia Europeană foloseşte o formulă de calcul, fără să negocieze cu nimeni, şi acordă anumite ajutoare. Este posibil ca datele furnizate de Minister să nu fi fost gândite profund, dar nu le-am văzut şi nu pot să le comentez. Este, pe de altă parte, foarte ciudat ca în Comisia Europeană pe aceste speţe să nu se negocieze nimic, ci să se folosească formule. Aceste lucruri nu pot fi rezolvate, după părerea mea, contabiliceşte. Sunt chestiuni complicate. Trebuie să ţinem cont sau cel puţin trebuia Comisia Europeană să ţină cont de faptul că noi am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii. Nu au făcut-o. Nu ştiu de ce nu au făcut-o, dar vom afla. Este regretabil că astfel de abordări ultra birocratice pun sub semnul întrebării buna credinţă a Comisiei”, a afirmat Klaus Iohannis, chestionat despre subiect şi dacă a primit explicaţii de ce a fost alocată această sumă mică României şi cine s-ar face vinovat pentru asta.

Comisia Europeană a anunţat, luni, că vrea să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, o rezervă în valoare totală de 56,3 milioane euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru a compensa pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina  şi pentru a limita impactul dezechilibrelor pieţei.

Prin urmare, CE a propus alocarea sumei de 29,5 milioane euro pentru Polonia, suma de 16,75 de milioane euro pentru Bulgaria, iar 10,05 milioane euro pentru România. Totodată, Comisia Europeană va autoriza cele trei state să dubleze sumele alocate, prin ajutoare de stat.

Ministrul Agriculturii Petre Daea a explicat că a făcut tot ceea ce a trebuit pentru ţară şi pentru fermieri, după ce Comisia Europeană a decis să aloce României doar 10,05 milioane euro, din rezerva UE, drept compensaţii pentru producătorii supuşi şocului importurilor de cereale din Ucraina, mai puţin decât Bulgaria şi Polonia. El a adăugat că suma de la CE se va dubla cu suma care va fi alocată de la bugetul statului, „în aşa fel încât să dăm sprijin fermierilor care au cereale în magazii şi nu comercianţilor de cereale”.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.