Germania: Descoperirea unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial a fortat evacuarea a 21.000 de persoane la Nurnberg

Germania: Descoperirea unei bombe din cel de-al Doilea Război Mondial a fortat evacuarea a 21.000 de persoane la Nurnberg

Aproape 21.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, vineri seară, la Nurnberg, după ce a fost descoperită o bombă din cel de-al Doilea Război Mondial.

A fost stabilit un perimetru de securitate şi au fost închise drumurile pe o rază de 800 de metri în jurul locului descoperirii. A fost cea mai importantă operaţiune de evacuare efectuată vreodată la Nürnberg.

Au fost închiriate autobuze pentru a transporta locuitorii către centrul şcolar din Berliner Platz, unde a fost amenajat un centru de primire. Autorităţile au cerut însă locuitorilor să-şi părăsească locuinţele cât mai repede posibil şi să se refugieze la rudele lor.

Aproape 500 de pompieri, aproximativ 250 de voluntari din serviciile de salvare, 60 de membri ai protecţiei civile şi peste 100 de poliţişti au fost mobilizaţi.

Bomba, care cântărea aproximativ 450 de kilograme, a fost descoperită în timpul unor lucrări pe strada Avenarius, în cartierul Grossreuth. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră