Deputatul PNL Raluca Turcan este de părere că AUR ar putea să nu-şi susţină propriul candidat la Primăria Capitalei, Anca Alexandrescu, pentru a-l sprijini pe candidatul PSD Daniel Băluţă. Întrebată, în emisiunea Insider politic, dacă se aşteaptă la un blat între PSD şi AUR în Bucureşti, Raluca Turcan a răspuns: ”Nu-l exclud. Nu-l exclud”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Oamenii cu care eu am vorbit îmi spun că Ciprian Ciucu este cea mai bună variantă. Cifrele o arată, inclusiv rezultatul voturilor cu care el a ieşit primar (în Sectorul 6 – n.r.). La candidatul PSD mă îngrijorează un pic alt lucru. Sper ca cei de la AUR să n-aibă o datorie de plătit. Pentru că au fost, la un moment dat, sprijiniţi de Marcel Ciolacu, care a şi recunoscut public. Şi să nu-şi susţină, de fapt, cei de la AUR propriul candidat. Ar fi păcat să avem un blat”, a spus Raluca Turcan, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV. 
 
Întrebată dacă se aşteaptă la un blat între PSD şi AUR pentru Primăria Capitalei, Raluca Turcan a răspuns : ”Nu-l exclud. Nu-l exclud”. 
 
 
De asemnenea, întrebată dacă Daniel Băluţă e favorit în acest moment pentru fotoliul de primar general, Raluca Turcan a răspuns : ”Eu cred că e o competiţie care se duce. Cu cât mai mulţi oameni care locuiesc în Bucureşti vor avea acces la informaţie curată, nedistorsionată, netransformată în manipulare, cu atât şansele lui Ciprian Ciucu  cresc”. 
 
Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul lider PSD Marcel Ciolacu, au declarat, într-o discuţie publicată la începutul acestui an, că PSD ”a dat voturi” pentru George Simion în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024. Scopul ? Marcel Ciolacu şi-ar fi dorit o finală cu George Simion. În ciuda strategiei, nici Marcel Ciolacu, nici George Simion nu au intrat în turul doi. 
 
„Îţi aminteşti când tu spuneai la partid să nu îi dea nimeni voturi lui Simion pentru că nu suntem siguri că intrăm în turul 2? Să ştii că toţi i-am dat! Ascultăm şi nu judecăm”, i-a spus Alfred Simonis lui Marcel Ciolacu, într-un podcast publicat de PSD. Ulterior, cei doi au spus că discuţia a fost o glumă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.