Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, cu prilejul Zilei Minorităţilor Naţionale, că „în contextul multiplelor crize care zguduie lumea contemporană, devine imperativ să conştientizăm impactul pozitiv al diversităţii, o componentă esenţială a interesului general şi a aspiraţiei de a convieţui într-o societate incluzivă, care presupune deopotrivă oportunităţi, dar şi responsabilităţi egale pentru cetăţenii săi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

„Celebrăm Ziua Minorităţilor Naţionale din România ca simbol al angajamentului societăţii noastre pentru cultivarea dialogului, a cunoaşterii valorilor specifice şi a colaborării interculturale cu comunităţile minorităţilor naţionale din ţara noastră. Evidenţierea unei solide legături între toţi cetăţenii este esenţială pentru dezvoltarea şi progresul întregii naţiuni şi, de aceea, arhitectura constituţională şi instituţională a statului român reflectă apărarea şi respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Transmit astăzi salutul meu tuturor acestor cetăţeni români care, convieţuind şi conlucrând în spirit de solidaritate, respect reciproc şi toleranţă, aduc o contribuţie valoroasă la dialogul interetnic şi interconfesional din ţara noastră şi, astfel, ajută la construirea unei societăţi mai bune pentru noi toţi”, a afirmat Klaus Iohannis, în mesajul prezentat de către consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Şeful statului a adăugat că „în România, una dintre cele mai importante prevederi care dovedesc asumarea fără echivoc a respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale este menţiunea constituţională privind reprezentarea acestora în Parlamentul României”.

„Prezenţa în forul legislativ a tuturor minorităţilor naţionale din ţara noastră este, de peste trei decenii, un atu major pentru consolidarea unui climat politic stabil, o dovadă concretă a participării întregului corp social la parcursul democratic şi la prosperitatea României. Totodată aniversăm 30 de ani de existenţă a Consiliului Minorităţilor Naţionale, organ consultativ al Guvernului României, care a contribuit în toţi aceşti ani la dialogul constructiv al minorităţilor naţionale cu autorităţile statului român. Ziua Minorităţilor Naţionale din România ne reîmprospătează an de an perspectiva privind relaţiile dintre diferitele comunităţi care trăiesc în ţara noastră. Este un bun prilej de a face o retrospectivă asupra modului în care minorităţile naţionale, absorbind lecţiile istoriei, au ştiut să interacţioneze atât între ele, cât şi cu majoritatea. De-a lungul timpului, ele şi-au făcut cunoscute identităţile, şi-au împărtăşit şi valorificat calităţile şi aspiraţiile pentru a contribui la crearea unei naţiuni moderne, puternice, libere şi conştiente de destinul său democratic şi de vocaţia sa europeană”, a completat preşedintele Iohannis.

Preşedintele României a adăugat că, în contextul multiplelor crize care zguduie lumea contemporană, devine imperativ să conştientizăm impactul pozitiv al diversităţii, o componentă esenţială a interesului general şi a aspiraţiei de a convieţui într-o societate incluzivă, care presupune deopotrivă oportunităţi, dar şi responsabilităţi egale pentru cetăţenii săi.

„De Ziua Minorităţilor Naţionale urez „La mulţi ani!” comunităţilor minorităţii albaneze, armene, bulgare, cehe, croate, evreieşti, greceşti, germane, italiene, macedonene, maghiare, poloneze, rome, ruse lipovene, rutene, sârbe, slovace, tătare, turce şi ucrainene. Vă felicit pentru ceea ce adăugaţi societăţii româneşti şi pentru patrimoniul valoros pe care îl transmiteţi din generaţie în generaţie. Îmi doresc ca această sărbătoare să fie un catalizator al aspiraţiilor şi al proiectelor dumneavoastră, transformându-le astfel în contribuţii la viitorul pe care, împreună, ni-l dorim pentru România”, a conchis Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.