Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România are sprijinul multor state membre ale UE pentru a adera la spaţiul Schengen şi crede că, până la finalul acestui an, această chestiune poate să fie rezolvată pozitiv. La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a precizat că ţara noastră a îndeplinit toate condiţiile pentru aderare şi a adăugat că sprijină puternic această aderare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sprijin cu putere această aderare şi sper să aibă loc în acest an. Nu o să spun asta doar aici, ci şi în multe capitale şi în discuţiile de la Bruxelles voi vorbi pentru ca ei să accepte acest pas. România a îndeplinit toate condiţiile şi avem nevoie de graniţe sigure şi o abordare bună a mingranţilor şi refugiaţilor şi trebuie făcut acest lucru. Am spus şi în alte locuri – trebuie să existe posibilităţi de reparare a acestor aparate. E important ca aceste reparaţii să se facă în afara Ucranei”, a afirmat Olaf Scholz întrebat luni la Cotroceni dacă are speranţe că România va aderare la Schengen în acest an.

La rândul său, şeful statului a precizat că ţara noastră îndeplineşte de aproape 12 ani condiţiile pentru aderare şi a exprimat speranţa că, până la finalul anului, va fi un răspuns pozitiv pentru aderare.

„În chestiunea Schengen cred că trebuie să reiau puţin câteva chestiuni pentru a fi foarte clar. România a solicitat să devină parte a spaţiului Schengen încă de acum aproape 12 ani şi a îndeplinit condiţiile foarte repede, toate condiţiile - repet, toate condiţiile solicitate de Acquis-ul Schengen. Acest lucru nu a fost posibil timp de mulţi ani, fiindcă au existat reţineri în unele state membre, reţineri legate în principal de statul de drept. Acel Mecanism de Cooperare şi Verificare a dat de gândit şi am fost în situaţia bună de a putea încheia acest Mecanism de Cooperare şi Verificare în toamna anului trecut, fiindcă România a îndeplinit între timp absolut toate condiţiile pentru a fi considerat un stat de drept. Acest lucru a redat românilor speranţa că va exista un vot pozitiv, afirmativ pentru acceptarea în Spaţiul Schengen. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa. În decembrie a avut loc un vot în formatul JAI, Justiţie şi Afaceri Interne din Consiliul Uniunii Europene, în care Austria nu a fost de acord cu intrarea României în Spaţiul Schengen. Acest vot negativ nu a fost, cel puţin aşa afirmă partea austriacă, un vot împotriva României, ci a fost un vot care trebuia să atragă atenţia asupra pericolului migraţiei ilegale Migraţie ilegală prin şi din România nu există, dar noi am înţeles că există o problemă şi am început să ne implicăm masiv pentru a veni în ajutorul tuturor celor care au un impact din cauza acestei migraţii. În acest fel, s-a organizat formate de discuţii, a avut loc o întâlnire expres destinată problemei migraţiei în februarie la Bruxelles, s-au clarificat multe teme, s-au rezolvat unele, şi România a propus unele proiecte pilot pentru a ne mişca mai rapid în această zonă. Un proiect pilot care a fost agreat cu Comisia Europeană se va desfăşura la graniţa României cu Serbia şi va dovedi cum se poate manageria mai eficient procesul de identificare-returnare a migranţilor ilegali”, a completat Iohannis, în conferinţa de presă comună susţinută cu Olaf Scholz.

„Toate aceste lucruri ne fac să rămânem optimişti şi credem că problema aderării României la Schengen trebuie rezolvată în cursul acestui an. Unu, fiindcă suntem pregătiţi şi dovedim acest lucru, doim fiindcă în anul viitor vor avea loc multiple alegeri, printre care şi cele europene, şi nu considerăm că în 2024 această chestiune poate fi rezolvată în condiţii bune. În concluzie, rămânem foarte conectaţi la problemă, continuăm toate discuţiile, cum, astăzi, am discutat cu domnul Cancelar Federal Scholz această temă. România are un sprijin masiv din partea statelor membre ale Uniunii şi credem că până la finalul acestui an chestiunea poate fi rezolvată pozitiv”, a adăugat preşedintele Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.