Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, că Guvernul a declarat stare de alertă la nivel naţional pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie electrică din cauza secetei şi a debitelor scăzute atât pe râuri, dar mai ales pe fluviul Dunărea. Bolojan a mai afirmat că pe fondul stării de alertă, va fi importantă economisirea voluntară în orele de seară, când avem acest deficit şi a făcut un apel către cetăţeni, dar în special către companii, autorităţi publice să îşi facă planificări de reduceri voluntare.
"Am declarat stare de alertă la nivel naţional pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie electrică din cauza secetei şi a debitelor scăzute atât pe râuri, dar mai ales pe fluviul Dunărea", a spus premierul într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a arătat că avem o scădere la mai puţin de jumătate a debitelor Dunării faţă de valorile normale.
"În această perioadă, în loc de aproape 4.000, peste 4.000 de metri cubi pe secundă, suntem la 1.600 de metri cubi pe secundă, cu posibilitatea de scădere în zilele următoare cu încă 100 de metri cubi pe secundă, în aşa fel încât vom ajunge la valori limită ale debitelor apelor Dunării. Ca efect al acestei stări de lucruri, nivelul apei în zona de aducţiune a centralei nucleare de la Cernavodă a scăzut. Am fost puşi în situaţia zilele trecute să oprim un prim grup, aceeaşi situaţie este şi în Ungaria, deci ne-am redus ambele ţări capacitatea de producţie a energiei pe nuclear la jumătate şi pe fondul tendinţei de scădere din zilele următoare, există un risc destul de mare să închidem şi al doilea grup. Asta ar însemna că vom pierde aproximativ 20% din producţia de energie electrică la nivel naţional, o producţie foarte importantă pentru că este o producţie în bandă, inclusiv în orele de seară când consumul creşte foarte mult", a spus premierul Ilie Bolojan.
El a precizat că, de asemenea, ca urmare a reducerii debitelor şi pe râuri, avem o capacitate limitată de a creşte producţia în hidrocentrale, putând să depăşim cu puţin peste 1000 MW pe zi.
"În această situaţie, faţă de un consum normal de peste 7000 MW, suntem în situaţia ca în orele de seară să importăm în prezent aproximativ 1700 MW, în condiţiile în care s-ar opri şi al doilea grup de la Cernavodă, ar însemna încă 650 MW producţie în minus, ceea ce înseamnă că ar trebui să importăm peste 2500 MW în aşa fel încât să avem sistemul energetic echilibrat. Acest lucru se întâmplă şi în ţările vecine şi atunci am discutat în aceste zile măsurile pe care le putem adopta pentru a asigura funcţionarea sistemului energetic naţional în condiţii normale", a subliniat el.
Bolojan a menionat că în plan extern, sunt foarte importante interconexiunile şi importul de electricitate din ţările care au încă capacităţi în exces în producţie.
"Astăzi am discutat cu vicepremierul Ucrainei, care deţine şi portofoliul energiei, pentru a ne susţine în perioada următoare cu producţia din una din centralele nucleare ale Ucrainei şi în acest sens, Transelectrica şi Nuclearelectrica vor purta discuţii în aceste zile pentru un ajutor de urgenţă din partea Ucrainei", a anunţat premierul.
Premierul Ilie Bolojan a mai spus că în plan intern, toate capacităţile în producţie au primit recomandări să funcţioneze la capacitate maximă, atât centralele pe gaz, care produc în congenerare marile oraşe, dar şi centralele pe cărbune, în aşa fel încât să putem creşte cu 100-200 de MW producţia din aceste surse de energie.
"De asemenea, centralele hidroelectrice vor lucra în principal în orele de seară, în aşa fel încât, atunci când avem acest deficit de energie, să avem aportul maxim şi din acest sector de producţie. ANRE şi Transelectrica au autorizat şi vor autoriza în zilele următoare, în procedură de urgenţă, toate capacităţile care sunt finalizate şi sunt în faza de obţinere a autorizaţiilor de exploatare, pentru a putea intra imediat în producţie", a mai spus şeful Executivului.
Ilie Bolojan a menţionat că e vorba de fotovoltaice, eolian, stocare.
"S-au autorizat peste 400 de megavati în aceste zile, dintre care o treime pe capacităţi de stocare, pentru ca şi acestea să-şi aducă aportul în această situaţie", a menţionat el.
Premierul a fost întrebat dacă şapte hidrocentrale sunt blocate de Ministerul Mediului.
”E foarte simplu să vii cu acuze de natură politică în astfel de situaţii. Există, din păcate, multe procese care au fost generate pe probleme de mediu la lucrările hidrotehnice din România. Din păcate, o parte din aceste procese s-au lăsat cu suspendarea sau cu blocarea lucrărilor, cu blocarea diferitelor autorizaţii de mediu, de construire şi aşa mai departe, dar asta nu ţine de Ministerul Mediului, ci ţine de instanţe, ţine de cei care au contestat aceste lucrări şi eu consider că odată ce o lucrare este realizată într-o proporţie foarte mare, odată ce intervenţia omului s-a făcut masiv într-o anumită zonă, decizia raţională este să încheiem aceste lucrări şi fiecare capacitate realizată în proporţie de 70%, 80%, 90%, aşa cum avem câteva capacităţi, odată intrată în producţie, ar fi un aport suplimentar la o producţie de energie electrică pe apă, una dintre cele mai curate şi la echilibrarea sistemului naţional”, a precizat Bolojan.




























