Parlamentarii ieşeni ai USR cer demisia primarului Mihai Chirica, după ce acesta a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi susţin că varianta logică ar fi organizarea de alegeri anticipate pentru funcţia de primar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Senatorul USR Marius Bodea susţine că Mihai Chirica a reuşit să păcălească o ţară întreagă cu multe perdele de fum, acoperind timp de câţiva ani zbuciumul ieşenilor împotriva sistemului mafiot imobiliar pe care l-a construit. 

"Decizia de azi este una normală, pentru că fiind cercetat în mai multe dosare de către DNA şi DIICOT începuse să influenţeze martori şi funcţionari ai primăriei, începuse să toace hârtii şi sa facă dispărute acte originale pe care le semnase pentru a nu se putea face expertize grafologice. Este o lecţie şi pentru PNL. Ludovic Orban şi Costel Alexe l-au adus în partid deşi ştiau că Mihai Chirica respiră hoţie prin toţi porii. Ştiau şi ei asta foarte bine. A fost o decizie care a nenorocit oraşul", a afirmat senatorul USR Marius Bodea. 

Deputatul USR Monica Berescu consideră că Mihai Chirica trage cu dinţii de fotoliul de primar şi că varianta logică ar fi fost demisia sa din primărie şi organizarea de anticipate. 

"Preşedintele Klaus Iohannis declarase acum un an că aleşii cercetaţi penal trebuie să demisioneze. Astăzi, Mihai Chirica este inculpat în multe dosare penale şi trage cu dinţii de scaunul de primar. PNL Iaşi girează în continuare un edil anchetat, contrar declaraţiilor preşedintelui. I-am cerut demisia lui Mihai Chirica de nenumărate ori. Este singurul gest pe care îl mai poate face, în acest context. Mihai Chirica a ajuns o ruşine naţională pentru PNL şi pentru ieşeni. Soluţia este simplă şi logică: primarul Chirica se retrage din fotoliul pe care îl ocupă şi se organizează alegeri anticipate pentru primar la Iaşi", a afirmat deputatul Monica Berescu. 

La rândul său, senatorul USR Cristi Berea consideră că este un blestem pentru Iaşi să fie condus de primari cu probleme penale. 

"Blestemul Iaşiului este ca în ultima perioadă sa aibă doar primari inculpaţi penal. Iaşiul a scăpat de Gheorghe Nichita, după ce fostul edil a fost anchetat şi condamnat, iar acum oraşul scapă şi de Mihai Chirica, după ce primarul este tras pe dreapta de procurori timp de 60 de zile. Imperiul Chirica se zdruncină şi o dată cu el, sunt vizaţi toţi cei care credeau că primarul Iaşiului era un semi-zeu, profitând de pe urma înţelegerilor cu acesta. Ar trebui ca ieşenii să fie chemaţi din nou la urne pentru a decide un nou primar", a mai declarat senatorul USR Cristi Berea. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.