Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat marţi, despre negocierile din coaliţie privind data alegerilor prezidenţiale, că nu o să avem alegeri pe 15 şi 29 septembrie, asta e cât se poate de evident, însă poate exista orice altă variantă din cele trei discutate. Despre o posibilă rupere a coaliţiei, el a precizat că liderul PSD Marcel Ciolacu este un personaj suficient de experimentat şi nu crede că doreşte să rişte stabilitatea României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Senatorul PNL a afirmat în emisiunea România Politică de la Prima News că au fost avansate mai multe date privind alegerile prezidenţiale, în coaliţie, care au fost analizate succesiv, unele tura trecută, unele astăzi, iar vineri urmează se încerce închiderea situaţiei.

”Până atunci, fiecare echipă de negociere va verifica ce are de verificat în fiecare partid. Probabil că vineri se vor înţelege şi hotărârea de guvern să poată fi dată săptămâna viitoare. Nu o să avem alegeri pe 15 şi 29 septembrie, e clar, asta e cât se poate de evident, însă poate exista orice altă variantă din cele trei care au fost discutate, cum le vor agrea echipele de negociere”, a explicat Fenechiu. 

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Întrebat ce se întâmplă dacă ministrul Cătălin Predioiu nu vine cu HG-ul vineri, senatorul a precizat că procedural, ministrul este cel care iniţiază hotărârea. 

”Eu îl cunosc pe Marcel Ciolacu, este un om serios, şi din punctul acesta de vedere, relaţia sa cu Nicolae Ciucă, încrederea pe care şi-au acordat-o unul altuia şi toleranţa în a discuta toate prproblemel au fost o parte a succesului acestei coaliţii, care nu a fost foarte simplă. Fără îndoială, fiecare lider are planuri, structurile de partid au nevoie de alternative, dar am convingerea că atât dl Ciucă cât şi dl Ciolacu în esenţă caută o soluţie transparentă şi care să fie bună pentru România şi pentru români”, a ţinut să precizeze Fenechiu. 

Despre o rupere a coaliţiei în cazul în care nu se va ajunge la un acord, Fenechiu a spus: ”Eu cred că în momentul în care am făcut o coaliţie şi am stabilit că deciziile le luăm prin consens, ele trebuie luate prin consens. Când cineva îmi suplineşte acordul de voinţă într-o manieră în care nu îl înteresează părerea mea, înseamnă că nu mai are nevoie de mine”. 

”Dar repet, Marcel Ciolacu este un personaj suficient de experimentat şi de matur şi nu cred că doreşte să rişte stabilitatea României, atât prezentă cât şi cea pe viitor, pentru faptul că există şi în partidul său şi la noi oameni care bagă băţul prin gard, oameni cre tot felul de interese şi care se bucură de faptul că există probleme”, a completat senatorul liberal.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.