Liderul interimar al USR, Domnic Fritz, a prezentat luni, principalele subiecte care ar trebui să fie ridicate de clasa politică, după această campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, el arătând că orice reformă fiscală trebuie să vină la pachet cu o reformă a statului. ”Aşteptăm o zi a adevărului, în care vedem şi confruntăm toate aceste cifre, indiferent cât de duroase ar fi”, a spus Fritz, el precizând că s-a pierdut încrederea în funcţionarea statului. Un alt subiect ridicat de liderul USR a fost situaţia românilor din diaspora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Înţeleg că există un interes foarte mare pentru lupta pentru putere în ghilimele care o să urmeze, pentru cine va forma guvernul, cine vor fi miniştri, cine vor fi candidaţii la Primăria Capitalei şi aşa mai departe. Vreau să fac un apel şi către colegii mei din celelalte partide, şi cu siguranţă e ceva pe ce insist şi în discuţiile mele cu colegii din USR, să luăm în serios ceea ce ne-a spus preşedintele ales Nicuşor Dan, că suntem confruntaţi cu multiple crize în această ţară, pe care trebuie să le rezolvăm”, a declarat Dominic Fritz, într-o conferinţă de presă.

Liderul interimar al USR a menţionat că această campanie electorală şi cu siguranţă acest rezultat ne-a pus pe masă câteva teme de casă pentru clasa politică, pentru societatea civilă în România, despre care trebuie să dezbatem mult mai mult şi mult mai profund decât am făcut-o în trecut.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Potrivit lui Fritx, ”unul dintre aceste teme este diaspora, situaţia diasporei române din Europa şi din lume, unde vedem foarte clar că avem un număr larg de români care se simt într-un fel exilaţi, care sunt extrem de frustraţi şi care probabil nu muncesc în condiţiile cele mai bune”.

”Avem mame care îşi lasă copiii în România, sunt zeci de mii de copii români minori care sunt singuri acasă sau la bunici, pentru că mamele lor lucrează în străinătate şi trebuie să punem această temă pe masă, trebuie să dezbatem această temă şi cu partenerii europeni. Şi aici, viitorul guvern va trebui să aibă o strategie mult mai apăsată decât a fost cazul în trecut”, subliniat Fritz

El a arătat că a doua problemă care este evidentă în aceste zile este situaţia bugetară a ţării.

”Aici aşteptăm o zi a adevărului, în care vedem şi confruntăm toate aceste cifre, indiferent cât de duroase ar fi. Şi orice reformă fiscală, şi asta este clar pentru noi, trebuie să vină la pachet cu o reformă a statului. Iar a treia tema importantă, s-a pierdut încrederea în funcţionarea statului, s-a pierdut încrederea în capacitatea instituţiilor statului de a livra rezultate pentru cetăţeni şi de aceea o reformă administrativă, atât teritorial-administrativă cât şi o reformă a instituţiilor de stat este absolut crucială şi necesară şi USR va face parte dintr-un guvern doar care îşi asumă această provocare”, a subliniat el.

Fritz a mai spus că o altă temă despre care trebuie să dezbatem şi nu în termeni populişti, cum s-a întâmplat în campanie, din partea unora, este apărarea României.

 

”Ce facem cu agresorul la graniţa noastră, cum integrăm România într-un mecanism de apărare european şi cum includem industria noastră de apărare, care este la pământ, într-o situaţie în care acum vin investiţii de sute de miliarde de euro la nivel european, cum integrăm această industrie în noile mecanisme de apărare în Europa. Asta este o temă despre care trebuie să discutăm, şi pe care trebuie să o punem pe masă”, a spus primarul Timişoarei.

El a mai arătat că ni nu în ultimul rând, dacă vorbim de industrie, trebuie să vorbim nu doar despre deficitul bugetar în România ci şi despre deficitul comercial.

 

”Este absolut rizibil că importăm produse, de exemplu, de la vecinul nostru din Ungaria, de miliarde de euro, pe care am putea să le producem şi aici avem în anumite zone un deficit comercial extraordinar de mare. Şi aici, mă aştept ca noul guvern să aibă o politică industrială asumată, în care investim ţintit şi cu prioritate în anumite industrii în România”, a afirmat Fritz.

 

”Toate aceste lucruri sunt teme despre care trebuie să discutăm şi o spun tocmai pentru că ştiu că în discuţiile la televizor de obicei vorbim despre persoane, de obicei vorbim despre mişcări politice sub masă sau pe scenă şi mult prea puţin despre problemele României şi despre provocările pe care le avem şi de aceea vreau să spun foarte clar, deşi recunoaştem urgenţa în care se află România, acum nu este momentul să ne grăbim, acum nu este momentul pentru cârpeli, acum este un moment de reflexie pentru toată clasa politică, din care noi facem parte cu ideile pe care le avem. formarea unui nou executiv, pentru că aceasta este o chestiune prioritară în acest moment”, a menţionat liderul interimar al USR. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.