Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul care modifică şi completează legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul în care este introdusă posibilitatea decontării de la începutul lunii ianuarie a anului viitor, prin decizia Consiliului local, a cheltuielilor de transport funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarilor şi din instituţiile şi serviciile publice de interes local din comune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru a acorda posibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale din mediul rural de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului.

„Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabileşte prin hotărâre a consiliului local”, conform iniţiativei legislative.

Potrivit sursei citate, stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport va fi realizată de către ordonatorul de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

„Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei”, mai indică proiectul de lege.

Legea urmează să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.

Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiectul şi, prin urmare, legea merge la promulgare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.