Dan Voiculescu anunţă sâmbătă pe blogul său că a fost supus unei operaţii care a durat zece ore, afirmând că speră ca intervenţia să-i prelungească viaţa şi susţine că are “planuri îndrăzneţe”. De asemenea, Voiculescu îi răspunde fostului preşedinte Traian Băsescu, care s-a întrebat, într-o emisiune la TVR, dacă omului de afaceri i-a trecut obsesia pentru el şi susţine că nu i-a trecut, fapt sugerat prin titlul postării, "Băsescu are dreptate".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Sigur oamenii îşi amintesc decizia instanţei din iulie 2017 de a fi pus în libertate, de îndată. Această decizie a fost pusă în aplicare la Spitalul Universitar Bucureşti, unde eram internat. Am afirmat atunci că va fi necesară o operaţie dificilă”, a scris Voiculescu pe blogul său.

El spune că pe 14 mai 2018 a fost operat la un spital din Bucureşti de către o echipă de medici români, iar operaţia a durat peste 10 ore şi a fost complicată.

“Acum mă simt bine şi sper că această operaţie să-mi prelungească viaţa astfel încât să mai pot construi. Am planuri îndrăzneţe pe care le voi putea duce la îndeplinire numai cu sprijinul familiei, al oamenilor maturi din această ţară şi cu speranţa că niciodată nu este prea târziu pentru a face bine şi pentru a iubi. Le mulţumesc din suflet tuturor celor care mi-au transmis gânduri bune în această perioadă”, a continuat acesta.

În finalul postării, intitulată "Băsescu are dreptate", Voiculescu îi răspunde fostului preşedinte Traian Băsescu, care s-a întrebat, într-o emisiune la TVR, dacă omului de afaceri i-a trecut obsesia pentru el: “Afirmaţia din spaţiul public a lui Băsescu că nu mi-a <trecut> este corectă”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu l-a acuzat într-o emisiune la TVR pe moderatorul Ionuţ Cristache că este "de la şcoala lui Voiculescu". Cristache a replicat: "Aveţi o obsesie cu Voiculescu, nu v-a trecut?". Băsescu a răspuns tot printr-o întrebare: "Lasă, bă, ce, lui i-a trecut?”.

Dan Voiculescu a fost internat pe data de 14 iulie 2017, când se afla încă în arest, sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, urmând ca atunci să fie supus unei intervenţii chirurgicale.

Voiculescu a fost condamnat în august 2014 la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare şi în cazul căruia instanţa a dispus eliberarea condiţionată după trei ani petrecuţi în detenţie.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.