Candidatul USR PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, susţine că una dintre măsurile prevăzute în programul său pentru preşedinţia României este eliminarea impozitării salariului minim, el afirmând că trebuie "să încetăm să mai impozităm sărăcia".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Barna a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Piteşti, că trebuie "să încetăm să mai impozităm sărăcia", iar acest aspect este o măsură la care "ţine foarte mult". 
 
"Salariul minim nu trebuie să mai fie purtător de impozit. Impozit zero pentru salariul minim, pentru că nu din salariul minim se dezvoltă o societate. Nu din salariul minim, din salariul de supravieţuire se construieşte un buget naţional şi atunci, dacă vrem într-adevăr să încurajăm dezvoltarea şi să încurajăm antreprenoriatul, reducerea impozitării pe muncă este una dintre direcţiile pe care noi le vedem", a menţionat Dan Barna.
 
Acesta a catalogat drept "un detaliu" facilităţile fiscale acordate antreprenorilor, arătând că oamenii de afaceri cer în primul rând respect din partea statului.
 
El a spus că preşedintele "este instituţia politică cu cea mai mare legitimitate" pentru că este ales direct de către cetăţeni şi, având voturile acestora, preşedintele "trebuie să pună pe agenda societăţii temele de care le pasă oamenilor".
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.