Preşedinte Comisie juridice, deputata PSD Laura Vicol a anunţat că a fost decisă în unanimitate, în şedinţa de marţi a Comisiei, sancţionarea mai multor deputaţi ai AUR cu 50% din indemnizaţie, pentru o perioadă de şase luni, şi reducerea timpului la pupitru în Camera Deputaţilor 10 secunde, pentru trei luni. Decizia Comisie care va fi înaintată Biroului permanent al Camerei vine după ce vicepreşedintele Camerei Ciprian-Constantin Şerban a făcut o sesizare cu privire la protestul cu pancarte al deputaţilor AUR, din plenul de miercurea trecută în care a fost adoptat proiectul de lege privind prevenirea sepărării copilului de familie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„A fost votată în unanimitate propunerea de sancţionare a domnilor deputaţi din sesizarea făcută de domnul deputat Ciprian Şerban, listă la care s-a adăugat un alt coleg deputat din grupul AUR, domnul Lilian Scripnic, care, conform înregistrărilor din link-ul depus ca materialul probator, a făcut aceleaşi fapte comise de ceilalţi deputaţi. Sancţiunea propusă în unanimitate de către Comisia juridică, propunere de sancţionare care va pleca la Biroul permanent, şi Biroul permanent va considera dacă este bine sau nu să ţină cont de propunerea noastră, a fost sancţionarea cu 50% din indemnizaţie, pentru o perioadă de şase luni, şi reducerea timpului la pupitru în Camera Deputaţilor 10 secunde pentru trei luni”, a anunţat Laura Vicol, la finalul şedinţei de marţi a Comisie juridice a Camerei Deputaţilor.

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, luni, să transmită către Comisia juridică pentru a emite raport în legătură cu o sesizare formulată de către vicepreşedintele Camerei, deputatul PSD Ciprian-Constantin Şerban cu privire la protestul cu pancarte al deputaţilor AUR, din plenul de miercurea trecută în care a fost adoptat proiectul de lege privind prevenirea sepărării copilului de familie.

„Deputaţii AUR au încercat întreruperea şedinţei şi transmiterea acesteia prin gesturi extreme, respectiv smulgerea cablurilor ecranelor şi a microfoanelor din dotarea prezidiului”, a precizat Şerban, în sesizare, care a adăugat că Regulamentul Camerei a fost încălcat şi prin faptul că AUR a transmis şedinţa plenului pe reţelele de socializare.

Parlamentari si simpatizanţi AUR au fost miercuri protagoniştii unor scene violente, atât în Parlament, unde au strigat, au protestat şi şi-au jignit colegii, exprimându-şi astfel dezacordul faţă de proiectul de lege privind prevenirea separării copilului de familie, deşi în comisii l-au votat în unanimitate, dar şi în afara Parlamentului, unde au scandat, au ameninţat jandarmii şi l-au agresat verbal şi fizic pe fostul premier Ludovic Orban.

Totodată, la dezbaterea propunerii legislative, deputaţii AUR au protestat faţă de acest proiect cu pancarte înscrise cu mesaje precum „Ajutăm familia, nu furăm copiii”, „Opriţi jaful naţional”. Partidul AUR a susţinut că proiectul de lege ar promova măsuri similare celor din ţările nordice, acolo unde autorităţile pot lua un copil din sânul familiei”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.