Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, a declarat că revendicările transportatorilor şi agricultorilor şi solicită guvernanţilor să se întâlnească rapid cu reprezentanţii protestatarilor pentru a găsi prompt soluţiile care se impun la problemele pe care ei le reclamă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Guvernele PSD şi PNL încep să deconteze lipsa de viziune şi de strategii în interes naţional chiar din primele zile ale anului. Cred că premierul Ciolacu este uimit de mobilizarea în stradă a transportatorilor şi agricultorilor, care protestează acum pe şoselele din ţară, exasperaţi în special de scumpirea motorinei şi de preţul asigurărilor pentru mijloacele lor de transport, care sunt mai mari decât în restul Europei”, a afirmat Cladiu Târziu, potrivit unui comunicat de presă al AUR.

El a cerut premierului Ciolacu să se întâlnească imediat cu reprezentanţii protestatarilor, pentru a găsi soluţii la probleme reclamate de aceştia

„Fără că AUR să fi fost implicat în vreun fel în organizarea acestor proteste, personal susţin revendicările celor ieşiţi astăzi în stradă, revendicări cât se poate de justificate. Solicit prim-ministrului şi celorlalţi responsabili executivi să se întâlnească imediat cu reprezentanţii protestatarilor şi să găsească prompt soluţiile care se impun la problemele reale pe care aceştia le reclamă. Transporturile si agricultura sunt două dintre domeniile de maximă importanţă ale oricărei economii. Or, nu poţi guverna numai încercând să cârpeşti veniturile la un buget naţional nerealist din taxe şi impozite mărite doar cu gândul la interesele tale electorale. Dimpotrivă, cu astfel de cârpeli de moment sugrumi economia naţională, care a supravieţuit cu greu ultimelor trei decenii de jaf şi de incompetenţă”, a adăugat Târziu.

Liderul senatorilor AUR mai precizează că prim-ministrul Ciolacu este conştient că aceste proteste pot degenera, în cazul în care autorităţile se dovedesc a fi „surde şi oarbe la semnalele de alarmă din stradă”.

„Nădăjduiesc că domnul Ciolacu este conştient că protestele de pe şoselele din România, cum este cel de astăzi, pot degenera dacă autorităţile responsabile se vor dovedi surde şi oarbe la semnalele de alarmă din stradă. S-a întâmplat cu ani în urmă în Franţa, tot din cauza scumpirii motorinei. Zilele acestea, în Germania şi Olanda vedem demonstraţii - deocamdată paşnice, dar ferme - ale fermierilor susţinuţi de companiile de transport. Deci, mare atenţie!”, a avertizat liderul AUR.

„Din întâlnirile foarte dese pe care le am cu românii ştiu că ei au ajuns la un capăt al răbdărilor”, a continuat el.

Aranjamentele şi combinaţiile politice minore în jurul calendarului electoral sau scenariile fanteziste despre o înaltă funcţie europeană în care Klaus Iohannis ar continua să nu facă nimic pe bani publici după ce nu va mai fi preşedintele României nu se află pe agenda românilor. Pe agenda românilor este, întâi de toate, costul, tot mai greu de suportat, al vieţii de fiecare zi. Prin protestul de azi de pe şosele, transportatorii şi fermierii români îşi fac datoria de a încerca să-i readucă cu picioarele pe pământ pe guvernanţi. Iar pentru asta, celor care au ieşit azi în stradă guvernul trebuie să le şi mulţumească, nu doar să le asculte şi să le rezolve necazurile”, a mai spus Târziu.

Miercuri dimineaţă, transportatori şi agricultori din toată ţara au declanşat o acţiune spontană de protest pe mai multe tronsoane rutiere, în zona Bucureştiului, dar şi în Cluj şi Buzău. Din unele judeţe, angajaţii operatorilor din transport au pornit către Capitală.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de tarifele poliţelor obligatorii de răspundere civilă şi solicită mai multe modificări legislative, inclusiv adoptarea unei legi anti-dumping.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.