Primul ministru Nicolae Ciucă afirmă că trei companii şi două persoane fizice din Rusia, identificate ca alimentând financiar puterea de la Moscova, au fost identificate şi supuse sancţiunilor stabilite la nivelul Uniunii Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat duminică seară, într-o emisiune televizată, dacă în România există firme ruseşti care alimentează financiar Kremlinul în această perioadă de război, premierul Nicolae Ciucă a precizat că trei firme şi două persoane fizice au fost identificate în acest sens şi supuse sancţiunilor. 
 
„Instituţia care se ocupă de această problemă este ANAF-ul şi, desigur celelalte instituţii şi până în momentul de faţă au fost identificate trei entităţi şi două persoane fizice. Intră sub sancţiuni pe mâna autorităţilor din România. Suntem obligaţi să punem în aplicare deciziile care au fost luate la nivelul Uniunii Europene”, a afirmat Nicolae Ciucă la Digi 24. 
 
Conform premierului, ministrul Finanţelor l-a anunţat că bunurile celor cinci au fost blocate „imediat ce au fost identificate”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.