Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) a aplicat oraşului Odorheiu Secuiesc o amendă contravenţională de 5.000 de lei, deoarece municipalitatea a notificat Agenţia cu privire la modificarea unui contract de lucrări după ce actul adiţional fusese deja încheiat şi semnat de părţi. ”Controlul ex ante există pentru a preveni neregulile, nu pentru a le constata după ce s-au produs”, a transmis preşedintele ANAP, Raluca Rogoz, explicând că anunţarea unei modificări după ce ea s-a produs pune autoritatea de control în faţa faptului împlinit şi există riscuri, mai ales în cazul proiectelor derulate din fonduri europene.
”Contractul nr. 52488/30.09.2021 are ca obiect elaborarea documentaţiilor tehnico- economice, asistenţa tehnică din partea proiectantului şi execuţia lucrărilor pentru proiectul «Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere din Municipiul Odorheiu Secuiesc în vederea diminuării traficului rutier şi reducerea emisiilor de carbon – strada II Rákóczi Ferenc». Actul adiţional nr. 8 a fost semnat pe 24 septembrie 2026. Notificarea a ajuns la ANAP abia pe 8 octombrie 2026, la două săptămâni după semnare”, anunţă, marţi, ANAP, printr-un comunicat de presă.
Instituţia precizează că, potrivit art. 21 alin. (1) din OUG nr. 98/2017, autorităţile contractante sunt obligate să notifice ANAP cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de demararea etapelor de modificare a contractului.
”Odată cu notificarea, autorităţile contractante trebuie să transmită şi argumentele care justifică modificarea. În acest interval, verificatorii ANAP analizează documentele şi pot emite recomandări. Când notificarea succede semnarea actului adiţional, verificarea nu mai are obiect”, au precizat oficialii instituţiei.
ANAP a selectat modificarea pentru verificare pe 12 octombrie 2026. Agenţia nu a mai putut analiza însă dacă modificarea respectă prevederile legale, deoarece aceasta fusese deja operată. Pe 26 octombrie 2026 a fost încheiat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
”Controlul ex ante există pentru a preveni neregulile, nu pentru a le constata după ce s-au produs. O autoritate contractantă care semnează mai întâi actul adiţional şi abia apoi notifică ANAP nu îşi îndeplineşte o obligaţie legală, ci o ocoleşte. Practic, ne pune în faţa faptului împlinit şi goleşte de conţinut un mecanism creat tocmai pentru a proteja banul public. Riscul este cu atât mai mare în cazul proiectelor finanţate din fonduri europene, unde o modificare nelegală se poate transforma în corecţii financiare suportate, în final, de comunitate. ANAP nu va tolera astfel de practici şi va sancţiona fiecare caz de acest tip”, a declarat preşedintele ANAP, Raluca Rogoz.



























