Premierul Nicolae Ciucă a precizat, joi la Oradea, că în prezent există un protocol semnat între PNL şi PSD şi nu a fost luată vreo decizie privind o schimbare în împărţirea ministerelor între partidele din coaliţie.
„Nu s-a luat niciun fel de decizie în acest sens. În momentul de faţă există acel protocol semnat între PNL şi PSD. Neluându-se încă o decizie, nu pot să afirm că vreun minister sau altul va fi preluat de vreunul dintre partidele aflate în coaliţie”, a declarar Nicolae Ciucă, întrebat joi la Oradea cum vor fi împărţite portofoliile între formaţiunile de la guvernare, după rocada premierilor.
Referitor la această temă, liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu a precizat, întrebat dacă va insista să păstreze la PSD Ministerul Transporturilor că va insista să îl păstreze pe Sorin Grindeanu la conducerea instituţiei.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Preşedintele PSD a mai anunţat, joi la Summitul Romanian Business Leader organizat de Fundaţia Romanian Business Leader (RBL) cu tema „Viitorul Businessului cu sens”, că o să existe o rotaţie de prim-miniştri, dar o să fie una lină şi aşezată. Acesta a arătat că a ajuns la o concluzie cu premierul Nicolae Ciucă pentru a încerca să creioneze viitorul guvern în funcţie de persoane, nu de posturi.
De asemenea, senatorul UDMR Lorant Antal a declarat că marţi seară, liderii coaliţiei şi reprezentanţii celor două partide, PSD şi PNL, au spus clar că merg mai departe pe acest protocol semnat.
„Noi ne-am angajat în 2020 pentru 4 ani de guvernare, am venit cu miniştri serioşi, care îşi fac treaba, nu avem nicun motiv să le retragem sprijinul şi mergem mai departe cu aceste poziţii”, a completat Lorant Antal.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.