Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că nu crede că ar fi o bună practică, la nivelul Guvernului, să se modifice sistemul de taxare a companiilor. El a precizat că a discutat cu reprezentanţii Consiliului Fiscal să facă în aşa fel încât cota unică să fie într-adevăr cotă unică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În acest moment, cota unică trebuie aplicată aşa cum a fost ea stabilită şi prevăzută iniţial. S-a discutat, am discutat cu reprezentanţii Consiliului Fiscal şi, în urma discuţiilor şi analizelor pe care le-au prezentat, am discutat să facem în aşa fel încât cota unică să fie într-adevăr cotă unică”, a spus premierul, la Senat. El a precizat, despre o modificare de taxe, că ”nu este vorba de modificarea taxelor la companii”. ”Tocmai am afirmat că în acest moment în care am putut să vedem că măsurile economice luate, de sprijin al investiţiilor, au contribuit la echilibrul economic şi chiar la o creştere economică substanţială faţă de trimestrul precendent şi faţă de perioada similară a anului trecut, nu cred că ar fi o bună practică, la nivelul Guvernului, să modificăm sistemul de taxare a companiilor. Sunt alte măsuri fiscale la care specialiştii în domeniu lucrează”, a menţionat el, arătând că atunci când se va lua o decizie în coaliţie, va fi prezentată public. Despre o taxă de solidaritate, Nicolae Ciucă a declarat că ”vor lua o decizie în coaliţie şi vor anunţa”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.