Premierul Marcel Ciolacu a declarat că şedinţa comună, de miercuri de la Kiev, a Guvernelor României şi Ucrainei este istorică, pentru că reprezintă primul pas concret în realizarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări convenit între cei doi şefi de stat, Klaus Iohannis şi Volodimir Zelenski. „România va continua să sprijine Ucraina politic şi practic până la victoria finală şi restabilirea completă a integrităţii sale teritoriale. De altfel, condamnăm în termenii cei mai fermi continuarea atacurilor Federaţiei Ruse asupra ţintelor civile, asupra infrastructurii critice energetice şi portuare. Acestea sunt crime de război”, a mai spus prim-ministrul Ciolacu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Prima şedinţă comună a Guvernelor României şi Ucrainei este cu adevărat un moment istoric şi mă bucur că ea are loc la doar două luni de la întâlnirea pe care am avut-o cu domnul premier Denys Shmyhal la Bucureşti. Această şedinţă comună de Guverne este istorică, pentru că reprezintă primul pas concret în realizarea Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre, convenit de preşedintele României şi preşedintele Ucrainei. Dincolo de dimensiunea bilaterală şi de securitate a acestui Parteneriat Strategic, eu i-aş mai acorda şi o importanţă simbolică. Şi anume faptul că atât România, cât şi Ucraina – două ţări cheie în această regiune a Europei, împărtăşesc viziuni comune care ţin de respectarea valorilor democratice fundamentale.

El a adăugat că „din această perspectivă, România va continua să sprijine Ucraina politic şi practic până la victoria finală şi restabilirea completă a integrităţii sale teritoriale”.

„În acelaşi timp, România va fi alături de Ucraina şi mai departe, în procesul de reconstrucţie a ţării şi de integrare europeană şi euro-atlantică. Sprijinim astfel o Ucraină independentă, suverană, democratică, liberă şi prosperă, care este în interesul strategic al României. De altfel, condamnăm în termenii cei mai fermi continuarea atacurilor Federaţiei Ruse asupra ţintelor civile, asupra infrastructurii critice energetice şi portuare. Acestea sunt crime de război. Toate aceste acţiuni ale Rusiei demonstrează doar frustrare. Frustrare în faţa solidarităţii internaţionale pentru Ucraina, dar şi în faţa eroismului şi rezistenţei probate de poporul ucrainean”, a completat Ciolacu.

Acesta a mai explicat că au fost semnate mai multe documente important la şedinţa comună de guvern în domenii importante pentru relaţia bilaterală.

„Revenind la şedinţa comună a guvernelor noastre, mă bucur că am reuşit să semnăm documente în domenii extrem de relevante pentru relaţiile noastre. Domnul prim-ministru a detaliat toate aceste documente şi îi mulţumesc încă o dată pentru colaborarea strânsă între cele două guverne şi între toţi miniştrii. Mai mult, în perioada următoare, mai mulţi miniştri ai Guvernului României se vor deplasa la Kiev pentru a semna alte memorandumuri convenite”, a conchis Marcel Ciolacu.

Guvernele român şi ucrainean au semnat, miercuri la Kiev, un acord privind construirea podului rutier de frontieră peste râul Tisa la frontiera româno-ucraineană şi un Memorandum privind cooperarea în domeniul industriei de apărare, precum şi un Memorandum de Înţelegere în domeniul farmaceutic. A fost semnat şi un Memorandum de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Ucrainei privind consolidarea cooperării în asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene, care include o Anexă cu Strategia privind dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei Ucraina-România şi a infrastructurii rutiere conexe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.