Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, despre competiţia dintre PSD şi PNL la alegerile locale, în ţară, că niciodată nu a avut duşmani în politică ci a avut adversari politici. ”A fost o decizie corectă să lăsăm fiecare organizaţie să hotărască singură cum e mai bine”, a mai spus Ciolacu, precizând, despre un pact privind trecerea primarilor de la un partid la altul, că deja este un moment depăşit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Niciodată eu nu am avut duşmani în politică, am avut adversari politici. Ştiţi la fel de bine ca şi mine că (..) la alegerile locale, marea majoritate a competiţiilor sunt între PSD şi PNL. E un fapt. Nu este neapărat ceva împotriva firii sau împotriva democraţiei. Suntem ca o echipă politică, pentru că avem şi o coaliţie guvernamentală şi avem o alianţă electorală pentru europarlamentare, pentru viziunea europeană a celor două partide, cu o listă comună”, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, despre competiţia dintre PSD şi PNL, în ţară, la alegerile locale.

Premierul a precizat că ”a fost o decizie corectă să lase fiecare organizaţie să hotărască singură cum e mai bine”.

”Avem exemplul de la Bucureşti unde preşedinţii organizaţiilor, doamna Firea şi domnul Burduja, au depăşit orgoliile şi am venit cu un candidat comun şi candidaţi comuni şi la sectoare. Îmi doresc să trăiesc într-o ţară normală, într-o Românie care a depălit clişeele anilor 90 – 92. Eu îmi doresc o Românie în care forţele politice nu trebuie să se unească românii împotriva Românilor de etnie maghiară sau de etnie turcă sau germană. Avem un preşedinte român de etnie germană, nu cred că mai trăim în vremurile anilor 90, în care trebuie să ne învrăjbim între noi. Pentru ce? Pentru nişte voturi în plus?”, a mai spus Ciolacu.

Despre nemulţumirile liberalilor că li se fură primari şi nevoia unui pact între cele două partide, Marcel Ciolacu a spus: ”Cred că deja este un moment depăşit”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.