Liderul interimar al USR Cătălin Drulă a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să se delimiteze de noile proiecte delege ale securităţii naţionale care au fost „scrise în dispreţul principiilor şi instituţiilor democratice, ele vor consfinţi o dominaţie absolută a serviciilor secrete asupra vieţii publice româneşti”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Împotriva republicii securiştilor. Am atras atenţia încă de la crearea actualei coaliţii de guvernare că avem de-a face cu un Guvern al socialismului cu epoleţi. Sunt dovezi zilnice şi tot mai grave că e vorba nu numai de incompetenţă, ci şi de rea-voinţă. Ultimele pe listă sunt proiectele de legi privind siguranţa naţională din care presa a publicat deja pasaje relevante. Aceste proiecte, în spiritul şi litera lor, reprezintă cel mai grav derapaj politic din ultimii ani. Scrise în dispreţul principiilor şi instituţiilor democratice, ele vor consfinţi o dominaţie absolută a serviciilor secrete asupra vieţii publice româneşti. Cetăţenii, companiile, ong-urile şi funcţionarii publici vor fi clasa de jos, iar preşedintele şi serviciile secrete vor fi deasupra legii şi a oricărui control democratic. Klaus Iohannis şi coaliţia sa vor să pună România pe acelaşi palier cu Belarus. O republică a securiştilor. E grav, e periculos, e iresponsabil!”, a scris Cătălin Drulă, vineri pe Facebook.
 
El i-a cerut şefului statului să se delimiteze de acest derapaj şi să acţioneze cu demnitatea şi responsabilitatea funcţiei pentru care a fost ales.
 
„Da, e nevoie de modernizarea cadrului legislativ pentru siguranţa naţională. Dar, sub nicio formă, nu putem să ne folosim de asta pentru a crea condiţiile propice unei noi dictaturi. Îi cer preşedintelui României să se delimiteze clar de acest derapaj şi, măcar în al doisprezecelea ceas, să acţioneze cu demnitatea şi responsabilitatea cu care e dator funcţiei şi poporului care l-a ales”, a completat Drulă..

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.