Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei a depus la Parchet un raport cu privire la suspiciuni de fraudă şi alte infracţiuni legate de achiziţia, în 2020, a ventilatoarelor din timpul pandemiei de COVID-19, în timpul guvernului anterior condus de Viktor Orban, a anunţat marţi ministrul de externe Anita Orban (care nu are nicio legătură de rudenie cu fostul premier), relatează Reuters şi MTI.
Raportul privind achiziţia a aproape 17.000 de ventilatoare, în valoare totală de 300 de miliarde de forinţi (963,82 milioane de dolari), arată că ministerul a cumpărat mii de ventilatoare excedentare, care nu puteau fi utilizate în mod realist, la preţuri umflate, a declarat Anita Orban reporterilor.
„Astăzi, în numele şi cu reprezentarea Ministerului Afacerilor Externe, am depus prima plângere care a rezultat în urma procesului de verificare desfăşurat în cadrul ministerului”, a declarat ministrul Anita Orban.
Ea a precizat că achiziţiile au fost efectuate în martie şi aprilie 2020, când ministerul era condus de Péter Szijjártó. Aceste achizţii motivate de urgenţa pandemiei au fost tratate ca excepţii de la procedurile de achiziţii publice.




























