Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că zborul privat spre Mykonos în care s-au aflat un judecător al Curţii Constituţionale, mai mulţi politicieni şi oameni de afaceri ”pare că arată ca o imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”. El a explicat că statul paralel înseamnă oameni din diverse funcţii ale statului, politicieni, din justiţie, din servicii care au creat reţele şi folosesc instituţiile statului pentru a lovi adversarii sau pentru a avantaja anumite companii.
Ilie Bolojan a fost întrebat, joi seară, la B1 TV, despre ancheta comisiei de constituţionalitate de la Senat privind întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, dar şi situaţia în care se află judecătorul CCR Cristian Deliorga care a fost într-un avion privat împreună cu oameni de afaceri şi politicieni.
”Sunt două lucruri total diferite. Gândiţi-vă, când ai o funcţie şi administrativă, cum este preşedinta Înaltei Curţi, cum este, preşedintele Parlamentului, de exemplu, ai şi responsabilităţi administrative, cauţi să le rezolvi. Şi această întâlnire, care a fost în biroul preşedintelui Senatului, a fost într-o instituţie publică. A fost într-o instituţie în care sunt camere de luat vederi. Sunt oameni care circulă. Deci n-a fost ceva la secret. Şi săptămâna viitoare, din aripa clădirii Parlamentului care este în administrarea Guvernului vom rezolva ca o parte din birourile pe care Guvernul le are acolo, în Parlament, să fie puse la dispoziţia Curţii, în aşa fel încât aspectele care ţin de funcţionarea în bună regulă a echipei pe care o are Curtea Constituţională să fie asigurate”, a explicat Ilie Bolojan.
El a adăugat că ”toată aşa-zisa anchetă care este la Senat nu este decât o acţiune de tip politic, una de a genera subiecte care nu au niciun fel de legătură cu realitatea”.
Bolojan a subliniat că aspectul legat de zborul cu avionul privat este un lucru de cu totul altă factură.
”E dreptul fiecăruia să zboare cu ce avioane doreşte şi în ce condiţii doreşte, dar dacă ar fi să fac două comentarii generale legate de zboruri, unul este legat de socialismul de caviar. Există oameni politici care nu sunt ambasadorii oamenilor necăjiţi, care nu ţin discursuri de genul acesta, e o categorie, dar sunt cei care ţin aceste discursuri şi este frapant. Este total lipsit de orice fel de credibilitate să ţii aceste discursuri, dar să foloseşti condiţii de la zboruri cu astfel de avioane, de la maşini, de la toate dotările pe care le ai, care să invalideze total teoria pe care o susţii”, a transmis premierul interimar.
El a făcut o comparaţie cu ”statul paralel”.
”Atunci când te uiţi într-o astfel de poză, fără să mă refer la o persoană sau alta, pentru că nu fac lucruri de genul acesta, dar pare că arată o imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel. Ştiţi, a fost o sintagmă care a apărut de mult timp - statul paralel - sistemul şi aşa mai departe. Înseamnă oameni care sunt în diferite funcţii ale statului, din partidele politice, din ministere, din instituţii, din justiţie, din servicii, dacă sunt, dar asta trebuie văzut în ce măsură sunt ofiţeri sau nu, sau au ieşit în rezervă, din zona de afaceri care are predilecţie cu instituţiile din stat, din zone de influenţă, care sunt în instituţii şi care folosesc aceste instituţii nu în scopul în care ele au fost create, ci în scopul de a crea reţele care la un moment dat pot să folosească aceste instituţii în scopuri de a lovi adversari, de a avantaja companii, de a rezolva probleme”, a susţinut Ilie Bolojan.
Întrebat dacă va merge la comisia de la Senat pe 15 septembrie, premierul interimar a răspuns: ”Am fost invitat în cursul acestei săptămâni. Am avut o zi plină de întâlniri pe componenta de nuclear, pe componenta de energie, pe fondul de modernizare şi nu am reuşit să mă duc. Voi vedea când a venit invitaţia şi care va fi agenda. Din păcate, este doar o comisie gândită pentru scopuri de hărţuire şi nu are niciun fel de miză reală”.
În presă au apărut informaţii despre două zboruri cu avioane private care au transportat, la începutul lui iulie 2026, la doar câteva zile distanţă, un judecător constituţional, politicieni şi oameni de afaceri - unii dintre ei cu probleme penale. Operate de Toyo Aviation, cele două zboruri au avut destinaţii exclusiviste: Nisa şi Mykonos.
Potrivit Pressone, cele 13 persoane de la bordul aeronavei de tip Embraer Legacy 600, care au zburat spre insula grecească Mykonos sunt Cristian Deliorga, judecător al Curţii Constituţionale, Marius Cătălin Croitoru, preşedintele Tribunalului Constanţa, Petre-Florin Manole, fost ministru al Muncii, Victor Ponta, deputat şi fost prim-ministru, István-Loránt Antal, senator UDMR, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Ovidiu Ioan Silaghi, secretar general al CCIR şi fost ministru al Transporturilor, Bogdan Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Gruia Stoica, proprietarul grupului Grampet, condamnat definitiv pentru trafic de influenţă, Gabriel Daraban, fratele lui Mihai Daraban şi director comercial al companiei de stat Oil Terminal, Ion Virgil Lixandru, om de afaceri din Constanţa, fost consilier local şi Florin Cârstocea, om de afaceri din Constanţa.
