Deputatul PSD de Iaşi Bogdan Cojocaru susţine că procedura angajărilor de răspundere ale guvernului arată un plan al Cotroceniului, ce poate viza inclusiv alegerile anticipate, precizând că metoda ar trebui utilizată în situaţii excepţionale, nu “dintr-un moft politic“.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bogdan Cojocaru afirmă, într-un comunicat de presă, că nu ştim, cu  exactitate dacă Ludovic Orban este premier al României sau doar purtătorul de cuvânt al mesajelor prezidinţiale, el adăugând că este suspectă graba noii puteri PNL de a schimba legile prin angajarea de răspundere a guvernului.

“Procedura angajării răspunderii Guvernului reprezintă o metodă de ocolire a procedurilor legislative, fiind o modalitate ultraurgentă de adoptare a unei legi. Metoda ar trebui utilizată doar în situaţii excepţionale, nu dintr-un moft politic. Există vreun pericol iminent, care sunt circumstanţele extraordinare ce ar impune modificări rapide ale unor legi? Am văzut şi discuţiile pe tema bugetului. După ce premierul Ludovic Orban afirma că obiectivul este adoptarea Bugetului în Parlament, până la data de 31 decembrie, ceea ce ar fi presupus o procedură parlamentară în toată regula, iată că nu a întârziat să apară şi corecţia de la Palatul Cotroceni. Vizibil deranjat de opinia premierului Orban, preşedintele Iohannis a transmis răspicat că asumarea răspunderii pe Buget este o formă de legiferare care poate să funcţioneze şi că Guvernul îşi poate asuma răspunderea pe orice tip de lege“, a precizat deputatul social-democrat.

El adaugă că nu înţelege raţiunile de a apela la metoda angajării răspunderii guvernului şi că mai degrabă această grabă ar ascunde ceva.

“Să fi fost oare de vină existenţa unui guvern monocolor minoritar, fără o susţinere parlamentară garantată? Posibil ca PNL să nu se bazeze nici măcar pe voturile partenerilor de dreapta din USR. Sau urmăreşte preşedintele un alt scenariu, care ar rezulta din aplicarea acestei proceduri speciale, anume demiterea Guvernului şi provocarea de alegeri anticipate? Nu putem decât să presupunem că analiza de intelligence de la Palatul Cotroceni funcţionează la capacitate maximă, preşedintele urmărind un scop politic  într-o totală lipsă de interes faţă de cetăţenii români“, precizează deputatul PSD, Bogdan Cojocaru.

Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor, pe abrogarea ordonanţei care împiedica decontarea navetei elevilor şi precum şi pe abrogarea unor prevederi din OUG 114

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.