Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, sâmbătă, pe Facebook, că a organizat la Bălţi, în Republica Moldova, o dezbatere legată de Unirea Republicii Moldova cu România, iar entuziasmul celor din sală a fost "extraordinar". În urmă cu două zile, preşedintele moldovean Igor Dodon a anunţat că există solicutări ca Traian Băsescu să fie declarat persona non grata, pe motiv că prin acţiunile sale atentează la suveranitatea naţională a Republicii Moldova

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Traian Băsescu scrie, pe Facebook, că împreună cu Anatol Şalaru şi Constantin Codreanu a fost în Republica Moldova, la Bălţi, cel mai mare oraş după Chişinău. În acest oraş, din 1990 şi până acum alegerile au fost câştigate numai de partide pro-ruse. 

"Dezbaterea pe care am organizat-o a fost legată de Unirea Republicii Moldova cu România. Trebuie să recunosc, entuziasmul celor aflaţi în sală, legat de Unire, a fost extraordinar", spune fostul preşedinte, care postează şi fotografii de la dezbatere.

Mai multe comisii din cadrul Consiliului Societăţii Civile pe lângă preşedintele Republicii Moldova cer începerea procedurii de declarare a lui Traian Băsescu persona non grata, a anunţat joi preşedintele Igor Dodon.

El a prezintat şi un proces-verbal al Comisiei pentru consolidarea statalităţii şi reintegrarea ţării. Comisia consideră că Băsescu atentează la suveranitatea naţională a Republicii Moldova, creează impedimente suplimentare în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, propagă xenofobia, moldofobia şi rusofobia, creează tensuni în relaţiile interetnice şi adânceşte scindarea societăţii moldoveneşti, creează premise pentru tulburări în masă şi infracţiuni şi seamănă neîncredere în valorile naţional statale ale Republicii Moldova.

Comisia cere modificarea legislaţiei privind securitatea naţională, argumentând că în toate statele europene, inclusiv în România, activitatea  persoanelor împotriva suveranităţii, independenţei ţării se consideră risc, atentat, crimă gravă împotriva statului şi se pedepseşte conform legislaţiei penale cu ani grei de puşcărie.

De asemenea, solicită şi completarea Codului Penal al R. Moldova astfel încât cetăţenii străini învinuiţi de infracţiuni împotriva suveranităţii şi independenţei ţării să fie pasibili de pedeapsă penală şi să fie expluzaţi sau declaraţi persona non grata.

Igor Dodon le-a transmis recent politicienilor români că nu au ce să caute la Chişinău să facă politică. "Fraţi, fraţi, dar brânza e cu bani. Staţi acasă, veniţi în ospeţie", a spus Dodon, care l-a criticat din nou pe fostul preşedinte Traian Băsescu, pentru acţiunile unioniste.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.