Liderul USR, Dan Barna, a anunţat miercuri că a avut discuţii cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, pentru a ataca la Curtea Constituţională proiectul legislativ adoptat de Parlament privind măsurile alternative de executare a pedepselor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Chiar de dimineaţă am avut o discuţie cu domnul Ludovic Orban, discutând exact pe această iniţiativă de a contesta la Curtea Constituţională legile privind executarea pedepselor. Este un nou pas mai departe spre ceea ce am declarat că România devine uşor-uşor un rai al infractorilor. Actuala majoritate prioritizează major infractorii, condamnaţii, persoanele aflate în detenţie, în defavoarea politicilor publice, sociale sau de infrastructură, care ne lipsesc cu desăvârşire. (...) Atacul PSD la destructurarea statului a devenit unul efectiv şi asumat”, a declarat Dan Barna.

Plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri , cu 170 de voturi "pentru", 81 "împotrivă" şi şase abţineri proiectul legislativ privind măsurile alternative de executare a pedepselor. Astfel prin decizia judecătorului, condamnaţii pentru fapte fără violenţă, care nu sunt recidivişti şi care au o pedeapsă de maximum cinci ani, beneficiază de măsura arestului la domiciliu sau în zilele de sâmbătă şi duminică.

“Nu îmi face nicio plăcere să vin la microfon şi să vorbesc despre acest proiect depus de colegii senatori ai PSD şi pe care grupul PNL nu îl va susţine. PNL nu va vota acest proiect în forma ieşită din Comisia juridică, pentru că nu mai are absolut nicio legătură cu ceea ce au gândit colegii noştri şi nici nu scopul urmărit, anume:  de a contribui la degrevarea penitenciarelor de aglomerarea existentă în prezent şi de a fi alături de o eventuală lege pentru prevenirea şi reducerea recidivei. Acestea două erau proiectele necesare pentru ca în penitenciare să se producă o adevărată reformă. Din nefericire, aţi pervertit ambele măsuri. Pe de o parte, aceste măsuri alternative au devenit un instrument prin care din măsuri alternative la executarea pedepselor cu închisoarea, dumneavoastră aţi elaborat un proiect prin care introduceţi ca inovaţie juridică măsuri alternative la liberarea contiţionată. Ăsta este efectul amendamentelor care au fost depuse în Comisia juridică”, a spus Gabriel Andronache.

De asemenea, Gabriel Andonache a afirmat că proiectul nu mai reprezintă ceea ce a vrut PNL să modifice când l-a depus în Parlament, iar PNL va ataca modificările la Curtea Constituţională.

“Pe cale de consecinţă, acest proiect aşa cum a ieşit din Comisia juridică,  nu mai reprezintă voinţa iniţiatorilor, nu mai reprezintă sub nicio formă ceea ce a dorit PNL prin depunerea proiectului de lege. Prin cale de consecinţă, vom vota împotriva acestui proiect şi ne determinaţi, din păcate, să îl atacam la CCR, pentru a vedea dacă modificările pe care le-aţi propus sunt întrunesc elementele de constituţionalitate sau sunt  neconstituţionale”, a mai adăugat Andornache.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.