AUR cere, miercuri, premierului Marcel Ciolacu şi ministrului agriculturii, Florin Barbu, să înceteze acţiunile de intimidare şi presiunile pe care le fac asupra conducerii Casei de Comerţ UNIREA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Abuzurile guvernării Ciolacu continuă. După ce au interzis fermierilor şi transportatorilor să protesteze în Capitala ţării, după ce au asmuţit forţele de ordine cu armele asupra civililor, acum Marcel Ciolacu şi guvernul PSD-PNL face presiuni uriaşe asupra conducerii Casei de Comerţ UNIREA. Motivul principal ţine de frustrările şefului guvernului cu privire la prezenţa lui George Simion, preşedintele AUR, la deschiderea magazinului Casei de Comerţ UNIREA”, transmite AUR. 

Formaţiunea arată că, pe lângă presiunile deja clasice pentru guvernările PSD-PNL din ultimii 34 de ani, şi anume trimiterea Corpului de Control la instituţiile „insubordonate”, marionetele lui Marcel Ciolacu au trecut şi la execuţii în rândul conducerii Casei de Comerţ UNIREA.

”Primul lucru făcut de guvernul PSD-PNL a fost acela de a schimba Consiliul de Administraţie al instituţiei fără a respecta măcar procedura legală, aşa cum arată membrii demişi în contestaţia făcută. În fruntea acestui nou consiliu, ministrul Florin Barbu şi-a pus propria marionetă, pe consilierul său personal, Alexander Degianski, funcţie care îi generează o situaţie de incompatibilitate. Pasul următor al tandemului pesedist Ciolacu – Barbu va fi înlocuirea doamnei Mariana Cotoi, directorul general al Casei de Comerţ „UNIREA”, al cărei singur păcat este acela de insubordonare faţă de puterea pesedistă”, precizează AUR. 

El arară că, ”în scurt timp, unui lucru bun făcut pentru producătorii români i se va pune cruce de guvernul Ciolacu doar pentru că nu serveşte intereselor politice ale PSD”.

”AUR îi solicită premierului Marcel Ciolacu şi ministrului agriculturii, Florin Barbu, să înceteze acţiunile de intimidare şi presiunile pe care le fac asupra conducerii Casei de Comerţ UNIREA şi să se concentreze mai mult pe identificarea de soluţii pentru producătorii şi agricultorii români”, anunţă partidul. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.